DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

BNR: Soldul creditului neguvernamental a urcat cu 1,5%, în iulie. Împrumuturile în lei s-au majorat cu 1,2%, cele în valută cu 2,4%

Agerpres
BNR

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut, în iulie 2022, cu 1,5% faţă de luna precedentă (0,6 la sută în termeni reali), până la nivelul de 358,174 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României publicate miercuri.

Creditul în lei, cu o pondere de 71,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,2%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,2%, a crescut cu 2,4% (2,7% în cazul exprimării indicatorului în euro), potrivit Agerpres.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 16,8% (1,6% în termeni reali), pe seama majorării cu 18% a componentei în lei (2,7% în termeni reali) şi a creşterii cu 13,9% a componentei în valută exprimată în lei (13,5% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Împrumuturile în lei acordate populaţiei s-au cifrat, în iulie, la 146 miliarde de lei, consemnând o creştere cu 1,2% faţă de luna precedentă şi cu 18% faţă de iunie 2021.

Creditele pentru companii au depăşit, în iulie, 111 miliarde de lei, în urcare cu 1,8% faţă de iunie şi cu 26,3% faţă de luna corespunzătoare a anului trecut.

În ceea ce priveşte împrumuturile în valută, cele acordate populaţiei s-au cifrat la 25,622 miliarde echivalent lei, consemnând o scădere de 0,9% faţă de iunie 2022 şi de 12% faţă de iulie 2021.

În acelaşi timp, împrumuturile în valută pentru companii au totalizat 75,413 miliarde echivalent lei, în creştere cu 3,6% faţă de iunie 2022 şi cu 26,5% faţă de iulie 2021.

Creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 1,6% în iulie faţă de iunie 2022, până la 166,783 miliarde lei. În raport cu iulie 2021, acesta a crescut cu 4,5% (-9,1% în termeni reali).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.