Bode i-a vizitat pe pompieri români care participă la misiunile de stingere a incendiilor din Grecia

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 29-07-2022

Actualizat: 29-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a vizitat, vineri, unitatea de pompieri români care participă la misiunile de stingere a incendiilor din Grecia. „Prezența lor este aducătoare de speranță și reprezintă o șansă în plus la normalitate pentru cei amenințați de incendii”, spune Bode.

„România este solidară cu poporul elen greu încercat de incendiile de vegetație și de pădure din această perioadă. Este o situație care preocupă o Europă întreagă, iar pompierii români au răspuns din nou prezent apelului venit și se află în prima linie în lupta cu focul. Ca parte a vizitei pe care o efectuez în Grecia, am vizitat astăzi (vineri - n.r.) unitatea de pompieri români care participă la misiunile de stingere a incendiilor din Grecia. Prezența pompierilor români este aducătoare de speranță și reprezintă o șansă în plus la normalitate pentru cei amenințați de incendiile din această perioadă”, scrie pe Facebook Lucian Bode.

Potrivit ministrului de Interne, chiar dacă misiunile sunt dificile și necesită un efort consistent, „dorința de a ajuta, spiritul de salvator și dedicarea față de profesie i-au determinat pe pompierii noștri și de această dată să fie prezenți acolo unde este mare nevoie de ei”.

„Am ținut să le transmit personal pompierilor români aprecierea mea și a tuturor românilor pentru ceea ce fac și pentru modul exemplar în care reprezintă România. Salvatorii români sunt un etalon în domeniul situațiilor de urgență și un partener de excepție la nivel internațional. Pompierii români sunt eroii noștri și un exemplu de profesionalism și solidaritate demn de urmat. O lume întreagă îi prețuiește și îi admiră! Le sunt recunoscător pompierilor români pentru modul exemplar în care își fac datoria și onorează imaginea României peste hotare. De asemenea, le mulțumesc poporului elen, lui Kyriakos Mitsotakis, Prim-Ministrul Republicii Elene și lui Christos Stylianides, ministrul elen pentru crize climatice și protecție civilă pentru aprecierea profundă aratată față de România și pompierii români”, încheie Bode.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri