Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România ar putea deveni jucător global privind metalele rare odată cu lansarea unui proiect realizat în parteneriat cu o mare companie minieră din Statele Unite, cu licență pentru resursele din Groenlanda.
„Am semnat un term sheet, împreună cu o mare companie minieră din America, care deja are licențele de exploatare a unor zăcăminte rare din Groenlanda”, a spus Ivan, luni, la Antena 3 CNN, scrie Mediafax.
„Până la final lunii martie, jumătatea lunii aprilie, vom cristaliza foarte clar care sunt termenii, care sunt materialele pe care le vom procesa în România, care sunt condițiile, care sunt finanțările”, a adăugat ministrul.
Care sunt etapele proiectului
Acesta a anunțat etapele viitoare în realizarea proiectului: „La jumătatea lunii aprilie vom ajunge cu un memorandum în Guvernul României, prin care vom accepta toate aceste lucruri între România și SUA, și astfel vom face primul proiect integrat între extracție, rafinare și consum ulterior, pentru că acea companie deja are contracte cu companii foarte mari din industria aerospațială din SUA, pentru a livra mai departe aceste echipamente”.
„În clipa în care noi în România avem deja rafineria de materiale rare, automat acele companii care astăzi fac industria aerospațială la șapte mii de kilometri o să se gândească că nu e mai simplu pentru mine să pun în Brașov sau în Sibiu o altă fabrică care să proceseze mai departe, să facă micro conductori lângă fabrica Feldioara”, a continuat ministrul Energiei.
Bogdan Ivan spune că România pierde foarte mult din cauza lipsei capacităților de rafinare
Potrivit lui Ivan, România pierde foarte mult din cauza lipsei capacităților de rafinare. „Dacă noi astăzi exploatăm minereu de cupru în România, la o puritate de 3-5%, îl ducem până în Portul Constanța, îl punem pe vapoare, îl ducem până în Turcia, după asta acolo îl rafinează și îl aducem înapoi în puritate de 98% ca să facem cablu la firmele din România, este evident cât de mult pierdem. Iar cu doar 300 de milioane începutul, poți să faci prima rafinărie de cupru din țara noastră, care să se servească și România, dar și statele vecine”.
Acesta a spus că proiectul va transforma România în „jucători mondiali” privind resursele rare.





























Comentează