Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare

bogdan olteanu Inquam Photos

Bogdan Olteanu a fost reținut în urmă cu mai mulți ani și a fost acuzat că a primit 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu astfel încât să sprijine numirea unei persoane într-o funcție publică. El a fost condamnat astăzi, 29 octombrie 2020, la cinci ani de închisoare. Sentința este definitivă.

„Tip solutie: Admis apel.

Solutia pe scurt: Decizia penală nr.1129/A din data de 29 Octombrie 2020 - În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucure?ti - Sec?ia I Penală, în Dosarul nr.20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infrac?iunea de trafic de influen?ă, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, men?inând pedepsele complementare ?i accesorii aplicate aceluia?i inculpat prin sentin?a apelată. În temeiul art.424 alin.3 Cod de procedură penală rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada re?inerii, a arestării preventive ?i a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 220 lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020.”

La ultimul termen al procesului reprezentantul DNA a declarat că la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri şi ale fostului guvernator al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice şi ambientale.

Citește și: Ministrul Justiției: 'CSM trebuie urgent să elaboreze o strategie de resurse umane coerentă pe termen lung'

"Inculpatul Bogdan Olteanu a cerut şi primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu. Martorul Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, el fiind trimis în judecată pentru săvârşirea faptelor de cumpărare de influenţă (...) O altă declaraţie este cea a lui Sorin Enache, directorul general al Realitatea Media. El spune clar că la acea vreme Sorin Ovidiu Vîntu urmărea ieşirea lui Mihaiu de la "Academia Caţavencu" şi promovarea pentru postul de guvernator al Deltei Dunării. Aceste declaraţii sunt dublate de documente bancare ale unor autorităţi străine. Din interceptările făcute în cauză, reiese că Sorin Ovidiu Vîntu era interesat de numirea lui Mihaiu. Martorii cheie din dosar au fost testaţi cu aparatul poligraf pentru verificarea gradului de disimulare a sincerităţii. Rezultatul a fost ca aceşti martori au fost sinceri în cele declarate. Bogdan Olteanu a refuzat proba cu testarea la aparatul poligraf. Mai există un raport economic ce arată că Bogdan Olteanu a avut cheltuieli mai mari decât suma veniturilor legale", a spus procurorul.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Bogdan Olteanu a negat acuzaţiile procurorilor DNA şi a spus că nu a primit bani de Sorin Ovidiu Vîntu sau de la alte persoane, neexistând nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. El a declarat că toată lumea îl susţinea pe Liviu Mihaiu pentru funcţia de guvernator al Deltei Dunării, iar decizia de numire a fost luată de PNL şi Guvern.

Citește și: STATISTICI Sancțiunile în justiție - pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Toate sancțiunile contestate la ÎCCJ de judecători sau procurori au fost admise

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.