Premierul României, Ilie Bolojan, a explicat la DigiFM impactul bugetar al eliminării unor scutiri fiscale și clarificat situația taxării serelor și a persoanelor cu handicap, în contextul numeroaselor întrebări primite de la ascultători.
Impactul bugetar al eliminării scutirilor pentru persoanele cu handicap și al taxării serelor industriale
Referitor la taxa pe solarii, Bolojan a precizat: „Taxarea serelor la o valoare de 0,5%, deci cu un discount de 50% față de alte construcții, se aplică doar pentru serele de tip industrial. Solarul care este în spatele grădinii omului, care n-are autorizație de construire și l-a făcut pur și simplu ca să trăiască, nu se impozitează. Deci retorica de impozitare a solariilor nu stă în picioare.”
În ceea ce privește scutirile pentru persoanele cu handicap, premierul a atras atenția asupra dimensiunii și costurilor acestei măsuri: „Știți câte persoane cu handicap avem în România? 957.000. Când am luat decizia de a elimina facilitățile la contribuția pe sănătate, practic singura categorie care a fost acceptată au fost persoanele cu handicap. Deși au nevoie de servicii medicale importante, în afară de ceea ce plătește statul român, nu mai plăteau nici impozite pe proprietate – pe apartamente sau pe mașini. 10% din fondul de locuințe din România nu era impozitat. Acestea sunt venituri pentru autoritățile locale, care trebuie să asfalteze parcarea de la blocuri, să facă drumuri asfaltate către fiecare casă. Mi se pare normal ca fiecare să contribuie cu 20-30 de euro pe an la facilitățile pe care primăria le oferă.”
Bolojan atrage atenția: "Se fac abuzuri grosolane"
Bolojan a subliniat necesitatea verificării certificatelor de handicap: „Trebuie să discutăm și un subiect pe care nu-l putem ocoli. Dacă ne uităm la statistică, avem situații în care o parte din certificatele obținute în România nu sunt în regulă. Am cerut Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății să impună măsuri care să verifice aceste situații pentru că se invalidează statistica. Avem comune cu procente enorme, iar medici și comisii care au ștampilat aceste situații s-au dovedit a face abuzuri grosolane. Problema este că, în loc ca banii disponibili să ajungă la oamenii care chiar au nevoie, se duc într-o zonă difuză. 957.000 de persoane cu handicap, 400.000 cu pensie de invaliditate, din care 130.000 au și pensie și venit pe partea de handicap. Parcă nu este regulă asta.”
În final, premierul a subliniat că decizia privind impozitarea și verificarea scutirilor urmărește corectitudinea și echitatea față de toți cetățenii: „Consider că este fairplay și corect față de toți cetățenii României care contribuie cu taxe ca toți să contribuie acolo unde beneficiază de servicii. Oricum primesc facilități și sprijin de la stat.”


































Comentează