Premierul Ilie Bolojan a încercat să stingă scandalul privind programul SAFE susținând că schema de gestionare a fost stabilită în mandatul lui Marcel Ciolacu și că achizițiile nu ar fi fost decise „de o persoană sau alta”, ci ar rezulta din planurile de înzestrare ale Armatei, aprobate anterior în CSAT. O analiză a actelor normative și a informațiilor oficiale arată însă că explicația premierului este, cel puțin, incompletă.
Controversa a izbucnit după ce în spațiul public au apărut date potrivit cărora, din primul pachet militar SAFE de 8,33 miliarde de euro, aproximativ 5,69 miliarde de euro merg către compania germană Rheinmetall, pentru șapte programe distincte. Proporția reprezintă peste două treimi din primul pachet de înzestrare, în timp ce autoritățile susțin că ponderea medie a producției locale va fi de circa 50%.
Explicația lui Bolojan: „Verificați cine era premier”
Întrebat cine a decis ca miliarde de euro din SAFE să ajungă la o firmă din Germania, Bolojan a răspuns că întrebarea este „tendențioasă și eronată” și a invocat mandatul fostului premier Marcel Ciolacu.
„În mandatul premierului Marcel Ciolacu s-a stabilit și s-a votat schema de gestionare a programului SAFE. Și la data respectivă, la propunerea premierului, Cancelaria prim-ministrului a fost desemnată ca integrator al gestionării SAFE. (...) Verificați cine era premier, cine era cancelar ca să îi întrebați de ce au propus asta”, a declarat Bolojan.
Premierul a mai susținut că achizițiile nu au fost decise arbitrar, ci pleacă de la planurile de înzestrare ale Armatei, aprobate în CSAT, pe orizonturi de cinci-zece ani. „Fiecare din ministerele care au fost implicate, Ministerul Apărării sau Ministerul de Interne, a venit cu propunerile de achiziții. Aceste propuneri de achiziții au fost preluate, au fost depuse la Comisia Europeană și s-a acceptat propunerile de achiziție ale României și sumele aferente”, a spus șeful Guvernului.
Argumentul are o parte reală, MApN confirmă că proiectele SAFE sunt extrase din planul anual de înzestrare aprobat în CSAT și în Parlament, iar cele 21 de proiecte ale ministerului au o valoare estimată de 9,6 miliarde de euro pentru perioada 2026-2030. Dar această explicație nu răspunde la cele mai importante întrebări: cine a construit mecanismul intern de selecție, cine a stabilit criteriile și cine a împins efectiv lista de furnizori spre CSAT.
Cronologia care complică apărarea premierului
Actul normativ esențial pentru implementarea SAFE în România este OUG 62/2025, adoptată la 20 noiembrie 2025. Ordonanța este semnată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, nu de Guvernul Ciolacu. În textul publicat în Monitorul Oficial, la finalul actului, prim-ministru apare Ilie-Gavril Bolojan, iar printre contrasemnatari se află Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului.
Mai mult, OUG 62/2025 stabilește explicit că Guvernul, prin Cancelaria Prim-Ministrului, transmite și negociază cu Comisia Europeană proiectele propuse pentru finanțare prin SAFE, cererile de asistență financiară și planurile de investiții. Același act prevede că se formează un grup de lucru interinstituțional condus de șeful Cancelariei Prim-Ministrului.
A doua zi după ordonanță, pe 21 noiembrie 2025, premierul Bolojan a semnat Decizia nr. 524/2025 privind componența și funcționarea grupului de lucru. Documentul prevede că grupul este condus de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, că secretariatul tehnic este asigurat de Cancelarie și că, în lipsa consensului, decizia aparține șefului Cancelariei.
Cu alte cuvinte, chiar dacă ideea europeană a programului SAFE și cadrul general de participare existau anterior, mecanismul românesc de implementare, coordonare și filtrare a proiectelor a fost pus în act normativ sub Guvernul Bolojan. De aici apare fisura majoră în explicația premierului, pentru că nu este suficient să spui că programul are rădăcini în decizii anterioare, atâta timp cât arhitectura operațională internă a fost adoptată și semnată în actualul mandat.
Cancelaria, nu MApN, devine centrul deciziei
Una dintre cele mai importante vulnerabilități ale programului SAFE este faptul că, deși vorbim despre înzestrarea Armatei și despre contracte militare de miliarde de euro, centrul formal de coordonare nu este Ministerul Apărării, ci Cancelaria Prim-Ministrului.
MApN confirmă oficial că întregul proces de implementare este coordonat de grupul de lucru interinstituțional condus de șeful Cancelariei Prim-Ministrului. Cancelaria gestionează relația cu Comisia Europeană, cooperarea cu statele eligibile și planurile de investiții.
OUG 62/2025 prevede că șeful Cancelariei stabilește, prin ordin, cerințele de cooperare pentru fiecare proiect, iar documentele de analiză ale grupului de lucru, după avizarea premierului, sunt înaintate CSAT pentru aprobare.
Această arhitectură explică de ce afirmația „nu decide o persoană” poate fi adevărată formal, dar înșelătoare politic. Decizia finală aparține CSAT, însă traseul până acolo (criterii, analiză, clasament, propunere de operator economic, negociere fără publicare prealabilă) este concentrat în mecanismul condus de Cancelarie.
Criterii de selecție: 60% preț, 40% termen de livrare
O altă problemă majoră este grila de evaluare. Pentru proiectele SAFE, furnizorii sunt selectați pe baza răspunsurilor la solicitările de informații, printr-un clasament descrescător construit cu două criterii: termenele de livrare, cu pondere de 40%, și prețul achiziției, cu pondere de 60%.
Aceleași criterii apar și în OUG 62/2025. Dacă sunt identificați mai mulți potențiali furnizori care îndeplinesc cerințele operaționale și de cooperare, grupul de lucru face clasamentul pe baza termenelor de livrare și a prețului.
Pentru un program de peste 16 miliarde de euro, care va influența dotarea Armatei Române și industria de apărare pentru decenii, această grilă ridică întrebări serioase. Nu apar ca factori ponderați separați transferul de tehnologie, autonomia industrială, securitatea lanțului de aprovizionare, capacitatea de mentenanță locală, nivelul real de integrare în industria românească sau controlul asupra licențelor critice.
Guvernul poate răspunde că asemenea elemente sunt incluse în „cerințele operaționale” și „cerințele de cooperare”. Dar tocmai aici apare problema de transparență, având în vedere că criteriile publice cuantificate sunt doar prețul și termenul. Restul rămâne în documentații tehnice, analize interne și hotărâri care nu sunt integral publice.
„50% producție în România”: promisiune politică sau garanție verificabilă?
Bolojan a încercat să apere programul printr-un argument economic, potrivit căruia cel puțin jumătate din ce cumpără România ar urma să fie produs în țară.
„Una din bazele negocierii a fost ca cel puțin jumătate din ce achiziționează România să fie produs în România. Companiile internaționale (...) vor localiza în România, prin compania de stat, unde are capacitatea, cu companii private, zone de producție. Cel puțin 50% vor fi bunuri produse în România”, a declarat premierul.
MApN susține la rândul său că proiectele vor include, în funcție de specificul fiecărui program, achiziția de capabilități, implicarea industriei naționale și europene, producție în România, producție de componente sau programe derulate în comun cu alte state membre.
Totuși, „Producție în România” poate însemna lucruri foarte diferite, cum ar fi fabricarea produsului final, asamblare, mentenanță, software, componente, integrare, suport logistic sau doar subcontractare limitată. În lista publicată, ponderea de localizare diferă masiv de la un program la altul: 100% pentru unele vehicule sau asamblări, 40% pentru Lynx, 15% pentru unele sisteme Rheinmetall, 10% pentru elicopterele Airbus în prima etapă, cu promisiuni mai consistente după 2030.
În aceste condiții, formula de 50% riscă să funcționeze mai mult ca slogan de comunicare decât ca garanție juridică verificabilă, dacă Guvernul nu publică metodologia exactă, cu procente din valoare, procente din componente, procente din manoperă, procente din tehnologie transferată sau procente din valoarea adăugată rămasă în România.
Peste două treimi din primul pachet merg spre Rheinmetall
Datele publice arată că primul pachet militar SAFE este dominat de Rheinmetall. Din totalul de 8,33 miliarde de euro, 5,69 miliarde de euro merg către compania germană pentru șapte programe. Cel mai mare este programul mașinilor de luptă ale infanteriei Lynx, evaluat la aproximativ 2,598 miliarde de euro, cu producție parțială la Automecanica Mediaș.
Pe lângă Lynx, Rheinmetall apare în proiectele pentru nave de patrulare, vedete pentru scafandri, sisteme Skynex, Skyranger, CIWS Millennium și muniție de 35 mm. Unele proiecte au localizare la Mangalia sau Mediaș, dar titularul industrial dominant rămâne grupul german.
Din perspectivă strategică, această concentrare ridică întrebarea legitimă de ce România își asumă dependența de un singur conglomerat industrial pentru o parte atât de mare a primului pachet SAFE, în timp ce alte state, precum Polonia, prezintă programul ca pe un instrument de consolidare a propriului complex industrial?
Comparația cu Polonia este dură, pentru că Guvernul de la Varșovia a comunicat public că Polonia poate obține aproximativ 43,7 miliarde de euro prin SAFE, că 89% din fonduri vor merge către industria poloneză și că aproape 12.000 de companii cooperante cu industria de apărare vor beneficia de program. Premierul Donald Tusk a spus că industria germană va beneficia de doar 0,37% din SAFE-ul polonez.
Proceduri accelerate și negociere fără publicare prealabilă
OUG 62/2025 permite autorităților contractante să aplice procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în baza urgenței prevăzute de regulamentul european SAFE.
Lista oficială publicată de MApN arată că numeroase proiecte din primul pachet folosesc exact această procedură: Piranha 5, platforme IVECO, vedete pentru scafandri, nave de patrulare, Lynx, Skynex, Skyranger, CIWS Millennium și muniția de 35 mm. În total, nouă din cele 15 proiecte listate în primul pachet indică negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
Legal, această procedură poate fi justificată de cadrul SAFE și de termenul strâns. Politic și economic, însă, ea cere explicații mult mai serioase decât cele oferite până acum. Atunci când statul se împrumută pe zeci de ani, iar contractele merg prin negociere directă sau prin achiziții comune coordonate de alte state, transparența criteriilor devine cu atât mai importantă.
Semnale de nemulțumire au venit inclusiv din industrie. Beretta a cerut formal Ministerului Apărării desfășurarea unui proces de selecție transparent, competitiv și riguros din punct de vedere tehnic, înainte de adoptarea oricărei decizii de achiziție sau angajarea fondurilor europene.
Industria românească acuză că a fost lăsată pe dinafară
Guvernul susține că SAFE va duce la revitalizarea industriei românești. Reprezentanți ai acestei industrii au spus însă public că nu au fost consultați.
Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general Romarm și președintele Organizației Patronale Industria de Apărare, a declarat pentru că OPIA și membrii săi „nu au fost întrebați și nici nu au fost chemați la niciun fel de discuții formale” de autoritățile care se ocupă de SAFE. Întrebat cine ar fi trebuit să cheme companiile la discuții, acesta a răspuns: „Guvernul României, autoritățile care se ocupă de programul SAFE!”.
Ulterior, Pîrcălăbescu a lansat acuzații dure la adresa ministrului Apărării, Radu Miruță, afirmând că acesta „ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale” și acuzându-l că ar fi sabotat investițiile în industria de apărare. Acuzațiile sunt politice și extrem de grave, dar ele arată nivelul de tensiune din interiorul sectorului industrial militar românesc.
De partea Guvernului, Mihai Jurca a susținut în Parlament că Romarm a fost implicată și că industria națională a participat la întâlniri, dar a avertizat că firmele publice trebuie să fie capabile să livreze produse de calitate într-un timp scurt, altfel vor pierde în fața pieței private.
Această contradicție trebuie lămurită public. Una este să existe întâlniri generale sau consultări târzii, alta este ca industria românească să fie implicată în definirea proiectelor, a capacităților, a criteriilor și a obligațiilor industriale înainte ca statul să trimită planul către Comisia Europeană și să intre în negocieri.
Termenul-limită și graba invocată de Guvern
Un alt argument folosit de Guvern este urgența. SAFE trebuie finalizat până în 2030, iar contractele trebuie semnate într-un calendar foarte strâns. Jurca a spus în Parlament că „sentimentul de urgență este obligatoriu” și că România trebuie să grăbească lucrurile pentru a avea capabilitățile în 2030.
Regulamentul european SAFE a fost adoptat de Consiliul UE la 27 mai 2025 și a intrat în vigoare la 29 mai 2025. Instrumentul pune la dispoziția statelor membre împrumuturi de până la 150 de miliarde de euro, pe baza planurilor naționale, pentru investiții în producția industrială de apărare și achiziții comune.
Problema este că urgența europeană era cunoscută din mai 2025, iar cadrul intern românesc a fost adoptat abia pe 20 noiembrie 2025. Apoi, în primăvara lui 2026, Guvernul a venit cu noi modificări legislative pentru a evita blocaje administrative și bugetare și pentru a permite semnarea contractelor până la termenul de 30 mai 2026.
În aceste condiții, graba nu poate fi folosită ca argument universal pentru lipsa de transparență. Dimpotrivă, dacă statul știa calendarul de un an, întrebarea este de ce procedurile, consultările și criteriile nu au fost clarificate mai devreme.
Împrumut pe zeci de ani, nu bani nerambursabili
SAFE nu este un program de granturi, ci un mecanism de împrumut. Consiliul UE precizează că SAFE va oferi până la 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu maturitate lungă, rambursate de statele beneficiare.
În cazul României, MApN arată că achizițiile planificate fac obiectul finanțării prin împrumuturi în condiții mai avantajoase decât cele disponibile individual pe piețe, cu 10 ani perioadă de grație, termen de rambursare de până la 45 de ani și dobândă redusă, de maximum 3%. România ar urma să înceapă rambursarea abia din 2035, pe un interval de 30 de ani.
Dacă banii trebuie returnați de statul român timp de decenii, întrebarea nu este doar ce echipamente cumpărăm, ci ce capacitate industrială rămâne în România după aceste contracte.
Concluzie: Bolojan nu a demontat acuzațiile, ci a mutat responsabilitatea
Explicațiile premierului Bolojan conțin elemente adevărate, referitoare la faptul că SAFE este un instrument european, Armata are planuri de înzestrare aprobate anterior, CSAT are rol final, iar Guvernul susține că urmărește localizarea producției în România.
Dar apărarea sa este incompletă în punctele esențiale. OUG 62/2025, care stabilește mecanismul național de implementare, a fost adoptată sub Guvernul Bolojan. Decizia de constituire a grupului de lucru a fost semnată de Bolojan. Grupul este condus de șeful Cancelariei sale. În lipsa consensului, decizia aparține șefului Cancelariei. Criteriile publice de clasament sunt prețul și termenul de livrare. Iar primul pachet de 8,33 miliarde de euro este dominat de Rheinmetall.
Din acest motiv, întrebarea politică rămâne deschisă: România folosește SAFE ca program de reindustrializare militară națională sau ca mecanism de achiziții accelerate, în care industria locală primește promisiuni de localizare, iar marile contracte pleacă spre furnizori externi?
Comentează