Liviu Dragnea a explicat că Iohannis a dispărut din țară chiar în săptămâna de dinaintea alegerilor. ”Îl căutam cu toții. Eram în birou la domnul Geoană, împreună cu Crin Antonescu și nimeni nu știa unde este Iohannis, nici măcar Antonescu, care girase pentru el”, a explicat Dragnea.
Dragnea a explicat că în săptămâna de dinaintea alegerilor, Klaus Iohannis se înțelesese cu liderul PSD din Sibiu, Ioan Cindrea să facă o conferință de presă comună, în care Iohannis să-și anunțe sprijinul pentru Geoană. ”Va spun eu ca sustinerea de la Sibiu a fost - 66 000 de voturi, adică 66.000 de voturi care s-au dus la Basescu. In Sibiu, domnul Cindrea s-a rugat sa faca o conferinta in care sa spuna ca il sustine pe Geoana. Apoi, secretarul ne-a spus ca Iohannis este plecat din tara. Vreau sa lamurim lucrurile astea, este un concurs de minciuni”.
Practic, Liviu Dragnea a detonat o adevărată bombă: Klaus Iohannis l-a făcut președinte pe Traian Băsescu. La diferența anunțată de Liviu Dragnea, Geaonă era președinte, dacă Iohannis n-ar fi făcut non-combat pentru Traian Băsescu.
”Este o problemă legată de caracter! Este un om mincinos, care vrea să ajungă președinte al românilor prin trădare și minciună”, a explicat Dragnea.
Comentează