Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Borell avertizează că Rusia este o 'ameninţare existenţială' pentru Europa: 'Putin nu se va opri în Ucraina'

Twitter
Josep Borell

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat vineri că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informează EFE.

Borrell a susţinut vineri un discurs la Saint Antony's College al Universităţii Oxford despre situaţia geopolitică globală şi în special despre cele două conflicte armate la care este martoră omenirea, Ucraina şi Orientul Mijlociu.

În discursul său, intitulat "Europa se confruntă cu două războaie", şeful diplomaţiei comunitare a insistat asupra ameninţării reprezentate de preşedintele Rusiei şi a subliniat că din ce în ce mai multe voci avertizează asupra consecinţelor globale ale unei victorii ruse.

În acest sens, el a dat exemplul preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a ajuns singur la concluzia că Rusia reprezintă o ameninţare, deşi la început insistase că Rusia nu trebuie umilită.

Preşedintele rus vede întregul Occident drept adversar şi o repetă la televiziunea de stat rusă, a adăugat Borrell, care a considerat că europenii nu sunt pregătiţi pentru duritatea lumii la care s-au trezit în sfârşit.

Dar, după cum a subliniat politologul bulgar Ivan Krastev, "una este să te trezeşti şi alta să găseşti puterea de a te da jos din pat", a declarat Borrell, referindu-se la războiul din Ucraina.

"În unele cazuri ne aflăm încă în pat", a adăugat înaltul reprezentant, subliniind "gravitatea momentului" actual. "Şi apoi a venit alt război", odată cu atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023 pe teritoriul israelian şi răspunsul disproporţionat al Israelului, a subliniat Borrell.

Şeful diplomaţiei comunitare a considerat că teritoriul ''trebuie împărţit", astfel încât palestinienii şi israelienii să trăiască unii lângă ceilalţi, motiv pentru care este important să se caute o soluţie în Orientul Mijlociu, demers în care europenii au o responsabilitate imensă.

Borrell a dat drept exemplu de speranţă procesul de pace din Irlanda de Nord, care părea imposibil de rezolvat, dar ani de negocieri răbdătoare au permis încheierea Acordului din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului religios dintre protestanţii probritanici şi republicanii procatolici.

Borell, despre paradoxul lui Netanyahu

Dar Borrell a avertizat că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu vrea o soluţie cu două state şi că Europa continuă să-l întrebe ce vrea pentru a avea un răspuns care să permită evitarea unei noi tragedii umane.

În discursul său, Înaltul Reprezentant a subliniat că, pentru a face faţă situaţiei geopolitice actuale, este necesară diversificarea legăturilor comerciale şi aprofundarea cooperării cu cei care împărtăşesc valori şi interese europene şi a menţionat în acest sens Regatul Unit, în ciuda ieşirii sale din Uniunea Europeană (UE).

El a mai subliniat că în lumea de astăzi există mai multă confruntare şi mai puţină cooperare, cu SUA care şi-au pierdut hegemonia în timp ce China se află în plină ascensiune şi este rivala Statelor Unite.

În acelaşi timp, puteri medii precum India, Brazilia, Arabia Saudită, Africa de Sud şi Turcia apar ca jucători importanţi pe scena globală, a adăugat el.

Printre altele, Borrell a indicat că schimbările climatice nu reprezintă o preocupare viitoare, ci este deja una actuală, în condiţiile în care se produc schimbări tehnologice şi demografice rapide, în special în Africa, unde până în 2050 va trăi 25% din populaţia lumii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.