Boris Johnson la momentul adevărului: Brexitul nu înseamnă RETRAGEREA Marii Britanii din lume

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 25-07-2017

Actualizat: 25-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Brexitul nu înseamnă, nu a însemnat şi nu va însemna retragerea Marii Britanii din lume, a dat asigurări marţi ministrul britanic de externe Boris Johnson, transmite dpa, conform agerpres.

Brexitul înseamnă, "dimpotrivă, că dorim să rămânem în relaţii foarte bune cu toţi prietenii şi partenerii noştri europeni şi să încheiem cu ei un acord de comerţ liber foarte bun", a declarat şeful diplomaţiei britanice într-o conferinţă de presă la Wellington, în prima sa vizită în Noua Zeelandă.

Citește și: Două state membre NATO, în pragul unui RĂZBOI comercial. TENSIUNILE au atins cote ÎNALTE

Ministrul britanic a subliniat că cei care au votat, la referendumul de anul trecut, în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană nu au fost ostili imigranţilor, ci au vrut doar să se asigure că guvernul de la Londra poate ţine migraţia sub control.

"Am fost primar al Londrei, unde 40% din populaţie s-a născut în străinătate", a amintit Boris Johnson.

"A fi deschis faţă de talente este un lucru foarte bun, dar care, în orice societate, trebuie gestionat şi ţinut sub control. Despre asta a fost vorba cu Brexitul", a comentat şeful diplomaţiei britanice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri