Casa unei familii cu 11 copii, distrusă într-un incendiu din Botoșani

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 30-01-2025 07:55

Actualizat: 30-01-2025 09:55

Article thumbnail

Sursă foto: X (fosta Twitter)

O casă din orașul Bucecea în care locuia o familie cu 11 copii a ars în totalitate în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat ISU Botoșani, potrivit Mediafax.

Potrivit pompierilor, locuința a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Unul dintre copii a observat flăcările, și-a anunțat părinții și, împreună, i-au ajutat pe frați să iasă din casă. Tot el a sunat după ajutor la 112.

La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea.

Echipajele sosite la locul incendiului au constatat că locuința, cu o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, ardea în totalitate.

Din interiorul casei, pompierii au scos două butelii, fiind eliminat riscul de explozie.

Pentru stingerea incendiului, s-a intervenit mai bine de trei ore.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri