DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Botoșani: Un minor băut a furat două autoturisme

catuse politie

Un adolescent de 17 ani, din comuna Răuseni, a fost reţinut după ce a furat două autoturisme şi le-a condus fără a deţine permis de conducere, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu, relatează Agerpres.

Citește și: Traficul rutier către Marea Neagră este restricționat pe autostrada A2 București - Constanța

Potrivit sursei citate, tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

"În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 5 iulie 2020, a sustras două autovehicule de pe raza localităţii Răuseni, pe care le-a condus pe drumul judeţean DJ 282, dinspre Răuseni înspre Hlipiceni, primul autovehicul fiind abandonat într-un lan de porumb, iar cel de-al doilea, întrucât avea o anvelopă spartă, l-a oprit pe marginea părţii carosabile, loc în care a fost identificat de organele de poliţie", a afirmat Nenişcu.

Din primul autovehicul, tânărul a sustras, dintr-un portofel aflat în portieră, suma de 50 de lei.

Întrucât emana halenă alcoolică, adolescentul a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, ulterior, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

El este cercetat acum sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, furt calificat, conducere fără permis şi refuz de prelevare de mostre biologice.

Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.