Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Brazilia: Interzicerea comemorării loviturii de stat din 1964, anulată în apel

UOL Notícias
Bolsonaro

O judecătoare din cadrul Curţii de Apel a Braziliei a anulat sâmbătă decizia luată cu o zi înainte de un alt magistrat care a interzis comemorarea loviturii de stat militare din 1964, relatează AFP preluat de agerpres.

Vezi și: Dezvăluiri din culisele petrecerii de nuntă - Ce surprize le-au pregătit Olguța Vasilescu și Claudiu Manda invitaților / FOTO & VIDEO

În decizia sa la care agenţia France Presse a avut acces, judecătoarea Maria do Carmo Cardoso, de la Curtea de Apel TRF1, a admis recursul statului brazilian care a subliniat că "statul de drept democratic se bazează pe pluralismul ideilor".

Luni, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a anunţat că preşedintele de extremă dreaptă Jair Bolsonaro a dispus ca data de 31 martie 1984 să fie "comemorată cum trebuie" în cazărmi.

Manifestările au fost însă interzise vineri seară de judecătoarea din Brasilia Ivani Silva da Luz care a apreciat că această comemorare "nu este compatibilă cu procesul de reconstrucţie democratică".

"După ani de lupte politico-ideologice, de rezistenţă democratică şi recucerire a statului de drept, care au condus la promulgarea Constituţiei federale din 1988, sunt de aşteptat armonie, calm şi echilibru din partea instituţiilor", a scris judecătoarea Silva da Luz în decizia sa.

Judecătoarea Curţii de Apel, Maria do Carmo, a considerat la rândul său că mesajul ministrului apărării care trebuie citit în cazărmi "nu conţine nicio conotaţie (...) de încălcare a memoriei şi adevărului (...) şi niciun afront la adresa statului de drept democratic".

"Nu văd nicio încălcare a drepturilor omului, cu atât mai mult cu cât manifestări similare au avut loc în cazărmi şi în anii precedenţi, fără nicio consecinţă negativă pentru colectivitate", a încheiat ea.

În faţa polemicii, preşedintele Jair Bolsonaro, admirator constant al dictaturii militare, şi-a nuanţat joi afirmaţiile, declarând că nu este vorba despre "a comemora, ci de a ne reaminti" acest episod al istoriei braziliene.

Ceremonii militare marcând împlinirea a 55 de ani de la lovitura de stat care a instaurat o dictatură de peste două decenii în Brazilia au avut deja loc joi şi vineri în mai multe regimente, cu citirea unui mesaj din partea ministrului apărării pentru care militarii au servit ca "bastion împotriva totalitarismului".

Sub cuvântul de ordine "Niciodată altă dictatură", duminică sunt prevăzute manifestaţii de protest în mai multe oraşe din Brazilia.

Potrivit unui raport prezentat în 2014 de Comisia naţională pentru adevăr, în timpul celor 21 de ani de regim militar au avut loc 434 de asasinate, iar sute de opozanţi au fost aruncaţi arbitrar în închisoare unde au fost torturaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.