Toate barajele miniere concepute după modelul celui de la Brumadinho, a cărui rupere a cauzat o tragedie ce a îndoliat Brazilia, urmează să fie desfiinţate complet până în 2023, a anunţat luni Agenţia naţională a minelor (ANM), relatează AFP preluată de Agerpres.
Această măsură afectează 84 de baraje construite potrivit unei tehnici constând în creşterea înălţimii lor pe măsură ce reziduurile se acumulează.
Potrivit ANM, 43 din aceste aceste structuri sunt considerate de "risc înalt".
Jumătate dintre barajele de acest tip nu mai sunt active, ceea ce înseamnă că nu mai primesc noi deşeuri, dar conţin tone de reziduuri depozite în trecut.
Aceste reziduuri urmează să fie retrase până la 15 august 2021, iar barajele care primesc în continuare vor fi desfiinţate înainte de august 2023.
"Acest model de construcţie permite ridicarea de baraje cu cele mai scăzute costuri pentru întreprinzători. Accidentele au pus însă în discuţie eficienţa acestei metode de construcţie şi stabilitatea reală a acestor baraje", a explicat ANM.
La 25 ianuarie, ruperea unui baraj de acest tip aparţinând gigantului minier Vale la Brumadinho, în statul Minas Gerais (sud-est), a făcut 169 de morţi şi 141 de persoane sunt în continuare date dispărute.
La 160 de kilometri depărtare, la Mariana, un alt baraj similar a cedat în noiembrie 2015, făcând 19 morţi şi provocând un dezastru ecologic fără precedent în Brazilia.
Brazilia va desființa complet barajele de tipul celui de la Brumadinho
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

244
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
244

6
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
6

509
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
509

1.314
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
1.314

3.931
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
3.931

115
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
115

2.500
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.500

5.391
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.391

3.460
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.460

3.911
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
3.911

5.326
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.326

4.284
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
4.284

1.310
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.310

















Comentează