Breaking! Adrian Țuțuianu a fost votat de Parlament la șefia AEP

Autor: Eugen Dinu

Publicat: 18-11-2025 15:09

Actualizat: 18-11-2025 16:03

Article thumbnail

Sursă foto: STIRIPESURSE.RO / Eugen Dinu

Breaking! Adrian Țuțuianu a fost votat de Parlament la șefia AEP.

Votul a fost secret și s-a exprimat prin bile. Înaintea sesiunii de vot, parlamentarii AUR au părăsit sala de plen.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat astăzi numirea lui Adrian Țuțuianu în fruntea Autorității Electorale Permanente (AEP).

292 de parlamentari au fost prezenți, fiind exprimate 273 de voturi, din care 271 de voturi au fost „pentru”, iar 2 voturi, „contra”.

Breaking! Adrian Țuțuianu a fost votat de Parlament la șefia AEP

Duminică, Țuțuianu a anunțat a demisionat din Partidul Social Democrat.

Precizăm că, pentru a ocupa funcția de președinte al AEP, Adrian Țuțuianu nu trebuie să fie membru al vreunui partid politic.

Astfel, el și-a depus demisia din PSD, joia trecută.

„La propunerea Partidului Social Democrat și după un timp de reflecție personală, mi-am depus dosarul de candidatură pentru funcția de Președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP). Potrivit legii, Președintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic, motiv pentru care mi-am depus, joi, demisia din PSD”, a spus Țuțuianu.

Țuțuianu le-a mulțumit colegilor din PSD Dâmbovița

Țuțuianu a ținut, duminică, să le mulțumească colegilor din PSD Dâmbovița, care i-au fost alături în activitatea politică de peste două decenii.

„Câteva gânduri de recunoștință pentru toți cei care m-au susținut în activitatea politică timp de peste 25 de ani. Unul, special, pentru colegii și prietenii din PSD Dâmbovița, iar apoi pentru alegătorii din acest județ.

Mi-ați fost alături și, în dreptul încrederii voastre, am fost promovat și ales: consilier județean (2004-2008), președinte al Consiliului Județean Dâmbovița (2012-2016), senator (2008-2012; 2016-2020), ministru al Apărării Naționale (2017). M-am străduit să mă ridic la înălțimea așteptărilor și cred că, în bună parte, mi-am onorat demnitățile publice cu profesionalism și bună credință”, a spus el.

Adrian Țuțuianu nu i-a uitat nici pe colegii din PSD Sector 3, care l-au ajutat să obțină „funcții de responsabilitate guvernamentală”.

„Mulțumesc și colegilor din Organizația PSD Sector 3 București pentru sprijinul politic din ultimii 3 ani, perioadă în care am ocupat funcții de responsabilitate guvernamentală (secretar general adjunct al Guvernului și secretar de stat în cadrul SGG).

De asemenea, conducerii și grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat pentru susținerea candidaturii la funcția de Președinte al AEP”, a mai spus Adrian Țuțuianu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri