BREAKING - CCR a decis: NU există conflict ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe Legea Bugetului

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 12-02-2020

Actualizat: 12-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

CCR a respins, miercuri, cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern și Parlament cu privire la Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2020, solicitare formulată de Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu.

Respingerea s-a făcut cu 6 voturi, în timp ce 3 judecători au votat pentru admiterea conflictului. Potrivit unor surse CCR, dacă sesizarea s-ar fi făcut pe fond, nu pe conflict juridic de natură constituţională, decizia ar fi fost împotriva Guvernului.

Curtea Constituțională a fost sesizată de președinții celor două Camere ale Legislativului cu privire la posibilul conflict juridic dintre Guvern și Parlament pe legea bugetului de asigurări sociale și legea bugetului de stat pe anul 2020.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, pe 23 decembrie 2019, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul își asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru 2020 și pe Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri