Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Declaraţia completă dată de agresorul din Caracal în faţa procurorilor

Inquam Photos / Bogdan Danescu
gheorghe dinca

Gheorghe Dincă, suspectul principal în cazul dispariţiei fetelor din Caracal, a refuzat să recunoască orice faptă. În faţa procurorilor, acesta a susţinut că este nevinovat. STIRIPESURSE.RO vă prezintă în premieră declaraţia dată de Dincă la DIICOT:

Vezi și: Informaţii OFICIALE despre cazul din Caracal: Cum a ajuns Alexandra în casa agresorului şi ce s-a găsit la casa lui Dincă

"Nu sunt de acord cu încadrarea juridică a faptelor.

Nu recunosc faptele pentru care sunt cercetat.

Mi s-a prezentat fotografia numitei M. Alexandra Mihaela CNP 6xxxxxx și declar că nu o cunosc.

Nu am văzut-o niciodată.

Nu am transportat-o niciodată pe aceasta cu autoturismul.

Dețin un autoturism marca Renault Megane cu număr de înmatriculare OT48..., de aproximativ doi ani de zile.

Joi, în data de 25.04.2019, la ora 07.30 am fost în oraș, la piață, cu autoturismul și am cumpărat niște roșii.

M-am apucat de lucru apoi, dezmembrare de motoare, piese și utilizarea cuprului și aluminiului obținut pentru vânzare.

Le-am încărcat în saci și în camioneta marca Fiat 4x4 cu număr de înmatriculare de România xxx litere.

Asta a durat până la ora 21.00-22.00. Am dat foc la niște haine ca să mă protejez de țânțari. Le-am lăsat fumegând. Cred că în jur de ora 20.00 am făcut focul. Nu știu dacă i-am deranjat pe vecini. Și ei fac fum în curte.

Nu am mai plecat cu mașina de acasă.

După aceea m-am culcat și m-am trezit la ora 06.00, când au venit polițiștii la percheziție.

Miercuri, în data de 24.07.2019 m-am trezit dimineața și am fost până în oraș, am luat lapte bătut și am venit acasă.

Am dezasamblat piese și motoare și am recuperat cupru și aluminiu.

Am făcut asta până în jurul orei 12.00, când am plecat să duc o piesă unei persoane din Osica, care stă la penultima casă dinspre xxxx. Era vorba de un motoraș de 13 Cp. M-am dus cu autoturismul Renault Megane cu număr de înmatriculare OT48....

Am deținut un service auto până în 2000.

După aceea m-a întors acasă și am continuat să dezmembrez piese.

Am făcut asta cam până la ora 22.00 și apoi v-ați culcat.

Dorm de obicei în camera de jos."

Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină "la ocazie". 

Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. 

Bărbatul suspectat de uciderea fetei a fost identificat vineri, se află în custodia Poliţiei şi este audiat, potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, la locuinţa lui fiind identificate, în urma unor percheziţii, rămăşiţe care par a fi de natură umană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.