Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru "corupţie", a fost demis din funcţii, a anunţat Ministerul de Interne turc, conform AFP, relatează Agerpres.
"Ekrem Imamoglu, primarul municipalităţii metropolitane din Istanbul (...) a fost suspendat din funcţii", a anunţat ministerul într-un comunicat.
"Nu voi ceda niciodată, totul va fi bine", a promis Ekrem Imamoglu, după decizia tribunalului de a-l încarcera pe perioada anchetei pentru acuzaţii de "corupţie" de care este vizat, notează Reuters şi AFP.
Într-un mesaj postat pe reţeaua X prin intermediul avocaţilor săi, primarul, principalul adversar al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a făcut apel către susţinătorii săi "să nu-şi piardă speranţa" şi "să nu se descurajeze".
Primarul, care reprezintă formaţiunea de opoziţie CHP (Partidul Republican al Poporului), rămâne în arest în legătură cu acuzaţiile de corupţie care i se aduc, în schimb justiţia a respins cererea de încarcerare pentru "terorism", menţionează Reuters şi AFP.
Comentează