Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Breaking: Trei directori au fost demiși de conducerea CE Oltenia după tragedia din Gorj

accident-mina-gorj

Complexul Energetic (CE) Oltenia anunţă, miercuri dimineaţa, schimbarea din funcţie a directorilor direct răspunzători, pe cale ierarhică, de activitatea Carierei Jilţ Sud, unde marţi a avut loc un accident în urma căruia trei persoane au decedat şi alte 10 au fost rănite.

Citește și: Miron Cozma amenință cu plângeri la DNA după accidentul cu mineri din Gorj: Sindicatele sunt vinovate de omor

Marţi seara, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ajuns în Gorj, la Cariera Jilţ Sud şi apoi la Prefectură, unde, după ce a discutat cu reprezentanţii unităţii miniere şi cu autorităţile locale, a solicitat, de urgenţă, demiterea a trei directori din cadrul companiei, direct răspunzători de activitatea carierei - şeful sucursalei miniere, cel al exploatării şi al carierei.

"În urma evenimentului care a avut loc în data de 17 ianuarie, la Cariera Jilţ Sud, Directoratul CE Oltenia a luat act de demisia domnului Gheorghescu Florentin Nicu din funcţia de director al Sucursalei Miniere şi a decis numirea domnului Paraschivu Ion în această funcţie. Domnul Paraschivu Ion a deţinut anterior funcţia de director Direcţia Tehnică, director Direcţia Producţie şi director adj mecanic în cadrul Sucursalei Miniere, desfăşurându-şi activitatea în cadrul sectorului minier începând din anul 1990. De asemenea, Directoratul CE Oltenia a decis schimbarea din funcţia de şef UMC Jilţ a domnului Dancău Doru şi numirea domnului Vulpe Viorel pe această funcţie, precum şi schimbarea din funcţia de şef al Carierei Jilţ Sud a domnului Grecu Sorin şi numirea în această funcţie a domnului Turtoi Tiberiu. Domnul Vulpe Viorel a deţinut funcţia de inginer şef Producţie la Sucursala Minieră şi, anterior, şef Unitate Minieră Jilţ Nord, iar domnul Turtoi Tiberiu a deţinut funcţia de şef schimb Sector", au precizat reprezentanţii CE Oltenia.

Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 13,30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.