Fostul primar conservator al Londrei Boris Johnson, liderul taberei pro-Brexit, a afirmat că Uniunea Europeană se comportă ca Adolf Hitler încercând să creeze un superstat, potrivit unui interviu care urma să apară duminică, scrie AFP.
Într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Telegraph, Boris Johnson a declarat că istoria Europei a fost marcată în ultimii două mii de ani de încercări repetate de a uni continentul sub un singur şi unic guvern, ca pentru a imita Imperiul Roman.
"Napoleon, Hitler, mai multe persoane au încercat să facă acest lucru şi s-a terminat în mod tragic. Uniunea Europeană este o altă tentativă, cu metode diferite", a afirmat el cu câteva săptămâni înainte de referendumul privind menţinerea Marii Britanii în UE.
"Ceea ce lipseşte fundamental este eterna problemă, şi anume că nu există o fidelitate reală faţă de ideea de Europei (...) Nu există autoritate unică ce poate fi respectată sau înţeleasă. Este cauza acestui imens vid democratic", a adăugat Boris Johnson, unul dintre liderii Partidului Conservator al premierului David Cameron care, la rândul său, militează pentru menţinerea ţării în UE.
Marea Britanie poate "prospera ca niciodată până acum" părăsind UE, a subliniat Boris Johnson sâmbătă.
Cu şase săptămâni înainte de referendumul prevăzut la 23 iunie, partizanii Brexitului şi cei ai păstrării Marii Britanii în Uniunea Europeană se află la egalitate, 50% fiecare, potrivit paginii de internet a institutului What UK thinks, după media ultimelor şase sondaje.
Conform unui alt sondaj realizat pentru publicaţiile Sunday Mirror şi Independent, 21% dintre persoanele chestionate au afirmat că au mai multă încredere în David Cameron decât în Boris Johnson, faţă de 45% care au declarat invers.AGERPRES
Brexit: Boris Johnson compară UE cu Hitler
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

590
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
590

387
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
387

3.800
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.800

8.143
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.143

4.164
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.164

4.025
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.025

64
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
64

8.388
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.388

193
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
193

2.706
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.706

626
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
626

1.696
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.696

1.831
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.831
















Comentează