Scenariul rămânerii Marii Britanii în UE în urma unei negocieri convenabile a relaţiei cu blocul comunitar şi respectiv cel al unui 'Brexit' după referendumul care va fi organizat până la finalul lui 2017 au făcut obiectul unei ample simulări organizate de centrul de reflecţie Open Europe luni, la Londra, la care au participat foşti premieri, miniştri şi oficiali europeni, relatează marţi AFP.
'Este absolut imposibil', a declarat Karel de Gucht, fost comisar european, despre solicitarea britanică de a limita timp de patru ani anumite ajutoare primite de migranţii europeni.
'Este pur şi simplu discriminare', a mai spus belgianul, care a jucat rolul unui reprezentant al instituţiilor europene cu prilejul simulării. Obiectul acesteia a fost apartenenţa Marii Britanii la UE, care ar urma să fie decisă până la finalul lui 2017 prin referendum, cu două scenarii studiate: dimineaţa cel cu renegocierea relaţiei cu UE, iar după-amiaza cel cu ieşirea ţării din blocul Celor 28, aşa-numitul 'Brexit'.
În jurul unei mese rotunde au fost adunate zece personalităţi politice de prim-plan, printre care foştii premieri italian, Enrico Letta, şi irlandez, John Bruton, care au jucat rolul ţării lor, simularea fiind mediată de un 'moderator'.
Sesiunile au început cu intervenţii ale negociatorului britanic - fostul ministru britanic Malcolm Rifkind - pentru primul scenariu, şi fostului cancelar al eşichierului (funcţie deţinută de obicei de ministrul de finanţe) lordul Norman Lamont - pentru cel de-al doilea.
'Este o eroare să se creadă că prim-ministrul britanic David Cameron a organizat acest referendum pentru chestiuni de politică internă din partidul său', a spus Malcolm Rifkind. 'Întreaga Mare Britanie este foarte divizată asupra chestiunii', a adăugat el.
Discuţiile s-au focalizat rapid asupra celor patru axe de reformă solicitate de Londra: lipsa discriminării ţărilor nemembre ale zonei euro, punerea accentului pe competitivitate, restabilirea suveranităţii ţării şi limitarea imigraţiei europene.
Fără nicio surpriză, chestiunea competitivităţii s-a dovedit a fi subiectul cel mai consensual, în timp ce participanţii la simulare s-au pronunţat împotriva schimbării modalităţii de vot în Consiliul European pentru a da mai multă putere ţărilor nemembre ale zonei euro sau pentru a asigura un drept de veto parlamentelor naţionale.
'Noi credem că un Brexit ar fi un dezastru, dar nu vom face compromisuri cu orice preţ', a avertizat Franţa prin vocea lui Noëlle Lenoir, fost ministru al afacerilor europene.
Tema cea mai delicată este cea a imigraţiei, în privinţa căreia toţi participanţii au atras atenţia că măsura cerută de Londra poate fi considerată una discriminatorie. 'Libera circulaţie a persoanelor nu este negociabilă', a apreciat reprezentantul Poloniei, Leszek Balcerowicz, unul dintre artizanii schimbărilor liberale reuşite în această ţară după căderea comunismului.
'Este foarte periculos să încurajezi xenofobia. Europa s-ar putea prăbuşi din acest motiv', a spus reprezentanta Franţei, în timp ce fostul premier italian Letta a atras atenţia asupra amalgamului care se face între migranţii europeni şi criza refugiaţilor din prezent.
Dacă tonul primei sesiuni a fost deja unul ridicat, el nu a fost nimic în comparaţie cu cel utilizat în cea de-a doua, care a discutat scenariul unui vot în favoarea Brexit, notează AFP.
Unii au afirmat că respectă decizia britanică, dar toţi au spus că sunt 'foarte dezamăgiţi'. Irlanda a spus că percepe ieşirea Marii Britanii din UE ca pe 'un dezastru', în timp ce reprezentanta Suediei, Ewa Bjorling, a declarat: 'Eram căsătoriţi, acum suntem divorţaţi'.
Reprezentantul Poloniei a folosit cuvinte mai dure, avertizând că nu va accepta niciodată încheierea unui acord care să ofere condiţii mai bune Marii Britanii, pentru a descuraja alte state să procedeze într-un mod similar.
Rapid, tonul dezbaterii a urcat şi participanţii au acuzat Marea Britanie că încearcă să încheie un acord în care să includă numai ce îi este favorabil.
Dorinţelor britanice de a păstra locul de capitală financiară a Londrei, Karel de Gucht le-a răspuns cu fermitate. 'Este o iluzie! Cum puteţi spera ca UE să accepte ca centrul său financiar să fie în afara UE?', a declarat fostul comisar european.
'Dacă ieşiţi, nu veţi avea decât un banal acord financiar şi nimic altceva', a avertizat Noëlle Lenoir.
Deşi discuţiile privind un scenariu post-Brexit au fost realiste, participanţii au utilizat condiţionalul şi şi-au exprimat în mai multe rânduri dorinţa ca acesta să rămână unul 'total ipotetic'.
'Ar fi un veritabil bazar. Nu vă veţi îmbarca pe o arcă a lui Noe pentru a naviga singuri spre lumea globalizată', a avertizat reprezentanta Spaniei, Ana Palacio, parodiind viziunea romantică a taberei pro-Brexit. 'Am fi pe un pământ necunoscut', a adăugat ea. AGERPRES
Britanicii au organizat o simulare pentru a discuta scenariile posibile după iesirea din UE
Explorează subiectul
Articole Similare

2.177
Fenomenul în lanț care pune la pământ sistemul medical românesc: „Nu mai e doar banul, ci sistemul defect"
2.177

4.572
S-au săturat! Țările europene care sunt hotărâte să conteste dur regulile Bruxelles-ului ce privesc migranții
4.572

65
Google, investigat de Comisia Europeană pentru retrogradarea site-urilor media / Cum funcționează politica „site reputation abuse”
65

429
Probleme mari pentru Google: UE, anchetă într-un dosar de abuz în căutarea de știri
429

813
Salariile din România rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană: Românii câștigă de patru ori mai puțin decât angajații din Luxemburg
813

2.783
Apune era comenzilor ieftine din China: Gata cu plafonul de 150 €, toate pachetele din afara UE vor fi taxate
2.783

1.359
Surpriză! Kovesi închide dosarul liderului PPE, Manfred Weber: 'Nu există motive întemeiate să credem că a fost comisă o infracțiune'
1.359

4.934
VIDEO Rareș Bogdan pune „tunurile” pe Șefa Comisiei Europene: „Coborați din turnul de fildeș!”
4.934

5.709
Probleme mari la Kiev: „Trebuie să încetăm să trimitem bani UE către Ucraina” / Budapesta pune „tunurile” pe țara vecină, în cel mai mare scandal de corupție
5.709

4.205
FOTO Această fotografie „nu este adevarată” conform faptelor deputatului Ciortea - Cum au demantelat procurorii falsul grosolan încercat de demnitar pentru păstrarea permisului de conducere
4.205

5.290
Veste uriașă pentru românii plecați din țară - UE taie tarifele internaționale. Oana Țoiu (MAE): 'Astăzi a intrat în vigoare Actul privind Infrastructura Gigabit'
5.290

1.019
Comisia Europeană schimbă din mers strategia: Apare scutul pentru democrație
1.019

127
Bayern se opune propunerilor Comisiei Europene privind bugetul multianual al UE. Siegfried Mureșan: 'Parlamentul va respinge planul dacă regiunile sunt ignorate'
127


















Comentează