Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, ar refuza includerea în Rock and Roll Hall of Fame

vulture.com
Bruce Dickinson

Britanicul Bruce Dickinson spune că dacă vreodată trupa lui, Iron Maiden, ar fi inclusă în Rock and Roll Hall of Fame ar refuza invitaţia, pentru că muzica rock nu îşi are locul într-un muzeu, scrie news.ro.

După ce recent a ţinut primele pagini ale site-urilor de specialitate cu afirmaţia că Rock Hall este „o prostie”, solistul a vrut să clarifice, scrie revista Classic Rock.

„Am fost foarte deranjat de ce s-a scris pentru că au scos din context să facă să pară ca şi când aş fi fost supărat că nu suntem în Hall of Fame”, a declarat el pentru The Jerusalem Post. „Sunt chiar fericit că nu suntem acolo şi nu aş vrea vreodată să fiu. Dacă vom fi vreodată incluşi, voi refuza - nu vor avea cadavrul meu acolo”.

Dickinson a adăugat: „Muzica rock’n’roll nu îşi are locul într-un mausoleu din Cleveland. Este ceva viu şi dacă o pui într-un muzeu, atunci înseamnă că a murit. Este mai rău decât oribil, e vulgar”.

Citește și: Actriţa Claire Foy va găzdui emisiunea 'Saturday Night Live' pe 1 decembrie

Săptămâna trecută, Iron Maiden a anunţat că va continua turneul „The Legacy Of The Beast” în perioada iulie - octombrie 2019, în Statele Unite, Canada şi America Latină.

Iron Maiden, una dintre cele mai populare trupe heavy metal din lume, a fost înfiinţată la Londra, în 1975. Formula actuală a grupului britanic este: Steve Harris (bas), Dave Murray (chitară), Adrian Smith (chitară, backing vocals), Bruce Dickinson (solist), Nicko McBrain (tobe, percuţie) şi Janick Gers (chitară). Trupa britanică a lansat de-a lungul anilor 16 albume de studio, care au fost vândute în peste 90 de milioane de copii pe plan mondial. Cel mai recent disc al grupului se intitulează „The Book of Souls” şi a fost lansat în 2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.