DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

BUBUIE nervii în cadrul USR: scandal URIAȘ la ședința de negociere cu cei de la PLUS

boom

Printre cei propuși de Dan Barna din partea USR în comisia comună a alianței USR-PLUS se numără Cristian Ghinea, Vlad Botoș, Silviu Dehelean, Ionuț Moșteanu și George Marussi, potrivit unui mesaj postat pe grupul „Poiana lui Iocan” și obținut de MEDIAFAX.

Citește și: SURSE De ce nu-l sacrifică PNL pe Ludovic Orban: planul spectaculos pregătit de liberali în Parlament

Un membru al USR Sector 2, Alin Apostol, povestește în detaliu evoluțiile discuțiilor din ședința Birourilor Naționale ale USR și PLUS și tensiunile care au apărut în mijlocul reuniunii reprezentanților celor două partide.

Conform postării obținute de MEDIAFAX, Stelian Ion și Mihai Goțiu au încercat să blocheze propunerile USR în comisia comună a Alianței și au preferat ca din for să facă parte membri ai PLUS, în detrimentul celor din USR. Aceștia au motivat acțiunea lor, spunând că fac acest lucru „din răzbunare” pentru că au fost membri ai USR excluși din partid.

În acest context, cei de la PLUS au fost rugați să părăsească pentru scurt timp ședința, astfel încât cei din USR să ajungă la un consens, mai arată sursa citată.

Mesajul postat pe grupul intern de Facebook al USR arată și propunerile pe care le făcuse Dan Barna pentru comisia comună a Alianței și anume: Vlad Botoș, Ionuț Moșteanu, Cristian Ghinea, Silviu Dehelean și George Marussi.

Lista a fost ulterior supusă votului și nimeni nu a avut obiecții.

Redăm postarea integrală a lui Alin Apostol pe grupul intern „Poiana lui Iocan”:

„Domnul Goțiu, susținut de domnii Stelian Ion și Dumitru Dobrev, a predat conducerea Alianței PLUS-ului. A blocat propunerile USR pentru comisia comună USR-PLUS în plină ședință comună, preferând membrii PLUS în detrimentul membrilor USR:

Pentru că are un cui personal cu Moșteanu și Ghinea, de față cu membrii BN ai PLUS-ului, domnul Goțiu a răspuns la întrebarea de ce face acest lucru «răzbunare, că ne-a dat oamenii afară».

Vă las să vă imaginați cât de perplecși au rămas cei de la PLUS. Cei de la PLUS au fost rugați să părăsească puțin ședința pentru ca membrii BN ai USR să tranșeze problema nominalizării persoanelor din partea USR.

Istoria aceste comisii, așa cum am înțeles-o eu este următoarea:

1. În decembrie Dan Barna a pus problema de participare în această comisie comună membru BN sau nu neapărat. Dan i-a întrebat și pe domnii Seidler, Stelian Ion, Goțiu. Au refuzat. Între timp unii de la ei au și «uitat» de discuție.

2. Dan Barna a propus o echipă de la USR pe Vlad Botoș, Ionuț Moșteanu, Cristian Ghinea, Silviu Dehelean și George Marussi.

3. Lista de mai sus a fost pusă pe grupul de BN iar ieri (luni – n.r.) s-a discutat pe zoom despre ea. Zero obiecții de la nimeni”, a scris Alin Apostol, pe grupul intern al rețelei de socializare, postare obținută de MEDIAFAX.

Cum a comentat Dan Barna situația

Liderul USR Dan Barna a anunțat, marți pe Facebook, că a propus lista pentru comisia comună a Alianței în ședința Biroului Național al USR din 11 decembrie 2019, moment în care mai mulți colegi au refuzat să facă parte din Comitetul executiv. El a mai spus că a două prezentare a formei listei propuse a fost făcută dminică, cu o zi înaintea ședinței comune a USR-PLUS.

A treia prezentare a listei a fost făcută pe grupul comun de discuții, când au fost transmise propunerile din partea USR și PLUS pentru comisia comună a Alianței, a mai precizat Barna. În postarea sa, liderul USR nu a făcut nicio la numele aflate pe listă, printre care se numără și Cristian Ghinea.

Europarlamentarul Dragoș Tudorache a fost desemnat coordonator tehnic al Alianței politice USR-PLUS. Din structura de conducere vor face parte și deputatul USR Silviu Dehelean, pe partea juridică și membru al PLUS Dragoș Neacșu, pe partea financiară.

Surse din USR au relatat agenției MEDIAFAX că membrii ai partidului care îl contestă pe Dan Barna au reușit să includă în protocolul Alianței USR-PLUS un amendament prin care deciziile sunt luate cu două treimi din numărul total de membri ai fiecărei formațiuni, iar demersul lui Dan Barna a fost blocat.

„Mai exact, avem minoritate de blocaj dacă majoritatea vrea să impună ceva discreționar. Dan nu a crezut că vom activa clauza asta și s-a dus înainte, am activat-o și s-a făcut pauză de consultări, pentru că Barna a fost nevoit să se consulte cu noi”, au completat sursele citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.