UPDATE - Primarul Botoșaniului a fost săltat de DNA, după ce i-a fost percheziționat biroul

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 02-02-2024

Actualizat: 02-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Anchetatori anticorupție au efectuat, vineri dimineață, percheziții la Primăria municipiului Botoșani, iar edilul este așteptat în cursul zilei să dea declarații la DNA.

Primarul Botoșaniului, Cosmin Ionuț Andrei (PSD), este suspectat că ar fi contribuit la realizarea de angajări preferențiale la serviciul de taxe și impozite. Edilul a plecat escortat vineri dimineață din sediul primăriei escortat de angajați ai DGA și va fi dus la DNA Suceava. Biroul primarului a fost sigilat.

Perchezițiile DNA la primăria Botoșani vin după ce DNA l-a acuzat pe preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu (PNL), ar fi primit de la un om de afaceri peste 16 milioane de lei, prin intermediul unei rude şi al unui afin.

UPDATE ora 14.00 - Primarul s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în PSD.

„În urma evenimentelor de astăzi, în care mi-a fost adusă la cunoștință măsura controlului judiciar, am urmat, cum era și firesc, regulile de integritate institute în PSD și am comunicat conducerii PSD Botoșani auto-supendarea din toate funcțiile deținute în partid. În ce mă privește, îmi voi susține cauza cu bună-credință și voi pune la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile care mi se vor solicita, astfel încât situația să se lămurească în cel mai scurt timp posibil”, a scris edilul pe Facebook.

UPDATE ora 12.00 - DNA Suceava l-a plasat vineri sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile pe primar.

UPDATE ora 10.16 - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Suceava au anunţat oficial că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în cursul anului 2021, de către funcţionari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, "în cursul zilei de 2 februarie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în două locaţii situate pe raza municipiului Botoşani, din care una este sediul unei instituţii publice".

UPDATE ora 10.00 -  Monitorul de Botoşani prezintă imagini cu preşedintele CJ Botoşani, Doina Federovici, despre care afirmă că a ajuns vineri dimineaţă la sediul DNA Suceava.

Mega-anchetă

Angajările în sistemul bugetar fac deja obiectul unui mare dosar instrumentat de DNA în Botoșani. Primarul comunei Drăguşeni, Eugen Nechita, a fost arestat la finalul anului trecut în dosarul angajărilor ilegale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati".

În acest dosar fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Doina Caba, şi fostul director de îngrijiri, Coca Stela Crîşmaru, au fost și ei arestați  preventiv.

În total opt persoane sunt suspectate că ar fi fraudat concursurile pentru ocuparea unor funcţii de asistenţi medicali la spitalul din Botoşani. Sediile CJ Botoșani și PSD Botoșani au fost percheziționate de anchetatori în timpul anchetei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri