DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

București: două tramvaie decorate cu elemente culturale din Grecia, Spania, Suedia și România vor circula pe liniile 1 și 10

tramvai afisaj electronic

Două tramvaie pictate cu elemente culturale din Grecia, Spania, Suedia și România vor circula, începând de luni, 12 noiembrie, pe liniile 1 și 10, în urma unui acord încheiat de Primăria Capitalei, prin PROEDUS, cu STB SA, care au ca parteneri Institutul Cultural Român, Fundația Greacă și ambasadele Spaniei și Suediei la București, se arată într-un comunicat de presă.

Tramvaiele vor fi pictate de unii dintre cei mai cunoscuți artiști români în domeniul artei urbane: Alexandru Ciubotariu, cunoscut drept Pisica Pătrată, va fi autorul imaginilor reprezentative pentru Grecia și România, în timp ce pentru Spania și Suedia lucrările vor fi realizate de colectivul de artiști urbani Sweet Damage Crew și Ovidiu Mihai, cu numele de artist Obie Platon.

Alegerea tramvaiului ca suport pentru picturi nu este întâmplătoare, unul dintre obiectivele proiectului fiind acela de a încuraja călătoria cu acest vehicul nepoluant și de a aduce arta mai aproape de public. În proiect, elevi ai Liceului de artă „Dimitrie Paciurea” din Capitală vor deprinde tehnica pictării cu graffiti în cadrul atelierelor care se desfășoară pentru decorarea celor două vehicule.

Inițiativa promovează imaginea și patrimoniul cultural al celor patru țări prin intermediul artei urbane și, totodată, își propune să familiarizeze publicul Capitalei cu acest nou fenomen, care contribuie semnificativ la revitalizarea estetică a orașului. Călătorii vor regăsi varietatea culturală a Europei prezentată pe cele două tramvaie, aspectul inedit al acestora fiind rezultatul proiectului „Călători printre culori”, derulat prin clusterul EUNIC România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.