Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

București: Programul lui Ciprian Ciucu caută să împace și dreapta și stânga

lupi

Precum programul prezidențial al Monicăi Macovei și programul lui Ciprian Ciucu promite simultan măsuri de stânga dar și sobrietate financiară de dreapta. Dar, dată fiind risipa suspectată în administrațiile  Bucureștiului, planul său sună mai rezonabil.

Este vorba de plăcere

Primul punct din viziunea lui Ciprian Ciucu vorbește despre plăcerea bucureștenilor de a trăi în orașul lor. Și nu glumește, prima secțiune programului său discutând în detaliu despre parcuri și spațiu verde, terenurile de sport și curtea școlii, consum cultural, evenimente culturale și sportive, patrimoniu și stimularea comerțului în lungul arterelor cu potențial pietonal.

Este, în opinia mea, un debut ciudat. Este viața fără plăcere principala problemă a cetățenilor Bucureștiului? În medie, nu. Există, într-adevăr o pătură de oameni cu venituri în media UE, își permit o chirie decentă cu încălzire autonomă și a căror principală problemă este, într-adevăr, că parcul este prea departe și Centrul Vechi prea mic. Aceștia sunt, cum tot zice Mirel Palada în spațiul public, post-materialiștii. Dar cu ei nu câștigi alegeri.

Secțiunea următoare este dedicată traficului. Aici, Ciucu încearcă să împace și capra celor ce cred că Bucureștiul este prea aglomerat cu varza celor care merg la piață cu mașina. Programul său include auditarea și corectarea sistemului de sistematizare a traficului, extinderea rețelei de transport în comun și asigurarea unei bune penetrabilități a acesteia, extinderea rețelei de metrou, microbuze care să asigure conexiunea cartierelor cu metroul, dar și rezolvarea problemei parcărilor.

Sufletul celor ce au scris acest program nu pare să stea la problema parcărilor; sau poate doar nu s-a găsit o soluție. Ce propune Ciucu sunt lucruri care deja se fac informal (străzi cu sens unic să încapă mașinile) sau lucruri încă slab definite (găsirea unor terenuri pentru parcări). Dar este de salutat, măcar, că nu vrea să ”tripleze” rețeaua de metrou. Totuși, nu Primăria extinde metroul ci guvernul central!

Și Ciprian Ciucu are un capitol privind locuințele sociale. Două lucru mi-au atras atenția

  • Redefinirea locuirii sociale, a categoriilor sociale care pot accesa programul de locuire socială și care au nevoie reală de aceste locuințe;
  • Transparentizare (publicarea numărului real de locuințe publice și sociale) și accesibilizarea procesului de alocare a locuințelor sociale, prin definitivarea și aplicare unor criterii obiective de acordare a locuințelor sociale.

Ce înseamnă redefinire? Probabil aici dreapta va înțelege limitarea acestui drept pe când stânga o raționalizare și excludere a celor intrați pe pile. Numai că... Ciucu nu are verva populistă a lui Trump, așa că rămâne de văzut dacă va putea să spună fiecăruia ce vrea să audă. În schimb prin transparentizare se face aluzie la faptul că multe locuințe sociale ar putea fi folosite în alte scopuri decât cel legal.

Bazele Bucureștiului sunt tratate în secțiunea de mijloc

După ce vorbit de cazurile extreme (postmaterialiștii și cei în sărăcie) se ajunge la capitolul „Bucureștiul trebuie pus pe baze solide”. Propunerile includ modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare pentru a controla costul întreținerii, consolidarea clădirilor, și construirea unui nou model de administrare, care să rezulte din studii privind structura optimă și care să fie validat printr-un referendum

Programul conține și măsuri de bun simț privind combaterea poluării, și realizarea cadastrului general.

Este vorba și de combaterea corupției

La final, Ciprian Ciucu ne promite transparența totală a deciziilor primăriei, precum și o bugetare participativă.

Aici trebuie să privim două cuvinte cheie. Pe de o parte, aceste măsuri sunt etichetate ca fiind forme de combatere a corupției, un cuvânt menit să atragă atenția electoratului preocupat de acestă temă, atât cel macoveic, cât și cei care au prioritizat acest ideal mai recent. Pe de altă parte, „bugetarea participativă” este un cuvânt cheie pe placul militanților de stânga.

Una peste alta, programul lui Ciucu este ceva mai dezvoltat decât programul lui Nicușor Dan, dar nu atât de dezvoltat încât să nu aibă cu ce să ne mai surprindă în campanie. Așteptăm, desigur,  ca și partidele mari să ne spună ce doresc de la viață.

Citiți și: Nicușor Dan (USB) propune un program pentru București

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.