Budapesta se opune ferm inițiativei UE: Acesta este o 'linie roşie' pentru Ungaria

Autor: George Traicu

Publicat: 14-10-2024

Actualizat: 14-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Ungaria este ferm împotriva 'propunerii extrem de periculoase' de a trimite consilieri militari din UE în Ucraina, a declarat luni ministrul de externe Peter Szijjarto, într-o conferinţă de presă după o reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE la Luxemburg, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Acesta este o 'linie roşie' pentru Ungaria, a afirmat Szijjarto, adăugând că presiunea de a extinde mandatul misiunii militare UE de instruire în Ucraina a fost puternică.

'Când Uniunea Europeană a început să instruiască soldaţi ucraineni, noi ne-am abţinut constructiv, semnalându-ne dezacordul', a spus ministrul ungar, argumentând că planul era 'periculos' având în vedere riscul de escaladare şi adâncire a conflictului între UE şi Rusia.

Szijjarto a menţionat că Ungaria nu i-a împiedicat, totuşi, pe alţii să fac acest lucru.

'Însă acum ei cer ca Uniunea Europeană să delege consilieri militari la Kiev ca parte a acestei operaţiuni. Ei bine, aceasta trece dincolo de liniile (noastre) roşii', a declarat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri