DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bugetul propus pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în anul 2021 a fost avizat favorabil, fără amendamente

comisie transporturi deputatilor camera

Bugetul propus pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în anul 2021 a fost avizat favorabil joi, fără amendamente, în comisiile de specialitate reunite, anunță AGERPRES.

Senatorii şi deputaţii au avizat bugetul MTI cu 18 voturi "pentru" şi 12 "împotrivă".

La proiectul de buget pentru MTI au fost depuse 91 de amendamente, dar au fost respinse în bloc cu 18 voturi ''pentru", 10 "împotrivă" şi 3 abţineri.

Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii propus pentru 2021 este de 14,12 miliarde de lei, în creştere cu 9,57% faţă de cel de anul trecut.

Potrivit proiectului de buget al MTI pentru anul în curs, priorităţile strategice pe termen mediu ale ministerului în domeniul infrastructurilor şi serviciilor de transport, pentru perioada 2021-2024, vizează, în principal, creşterea accesibilităţii României prin integrarea reţelelor naţionale de transport feroviar, rutier, naval, aerian (şi logistică) la reţelele europene, respectiv la cele internaţionale concomitent cu dezvoltarea echilibrată a sistemului naţional de transport, economiei locale şi regionale, îmbunătăţirea confortului călătorilor şi creşterea siguranţei acestora, eficientizarea transportului de marfă, mărirea mobilităţii populaţiei şi îmbunătăţirea calităţii mediului.

Totodată, va fi operaţionalizată Compania Naţională de Investiţii Rutiere.

Priorităţile strategice investiţionale ale MTI pentru perioada 2021-2024 sunt focalizate în principal pe finalizarea lucrărilor la obiectivele/proiectele de investiţii aflate într-un stadiu avansat de realizare, cu finanţare asigurată şi continuarea lucrărilor la obiectivele/proiectele de investiţii aflate în derulare, precum şi începerea de noi lucrări, situate pe reţeaua TEN-T, cu finanţare asigurată din fonduri nerambursabile şi fonduri rambursabile, concretizându-se, printre altele, în construcţia de autostrăzi/drumuri expres pe TEN-T.

Astfel, lista principalelor proiecte de construcţie autostrăzi/Variante Ocolitoare, introduse în buget în anul 2021 cuprinde următoarele obiective: Autostrada Sibiu - Piteşti secţiunile 1, 2,3, 4 şi 5, Autostrada Lugoj - Deva (sector Dumbrava-Deva), Autostrada Sebeş - Turda, Autostrada Nădăşelu - Suplacu de Barcău - Borş, inclusiv legătura Centura Oradea (Giraţie Calea Sintandrei) - Autostrada A3 (Biharia), Autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş, Autostrada de Centură Sud a municipiului Bucureşti, inclusiv intervenţiile privind Centura existentă (Lărgire la 4 benzi de circulaţie a Centurii Bucureşti, între A1 - DN 5, DN 2 - A2 şi A1 - DN 7, pasajele Berceni, Domneşti, Olteniţa şi Mogoşoaia), Autostrada de Centură Nord a municipiului Bucureşti, Varianta de ocolire Bacău (profil de autostradă şi drum naţional), Drum expres Craiova - Piteşti, Drum expres Brăila - Galaţi, podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila, Varianta de ocolire Galaţi.

Proiectele de autostrăzi în pregătire, cuprind: elaborarea/completarea studiilor de fezabilitate pentru autostrăzile Sibiu - Făgăraş, Făgăraş - Braşov, Târgu Neamţ - Târgu Mureş, Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni, Timişoara - Moraviţa; elaborarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru Autostrada Braşov - Bacău şi pentru

drumurile de mare viteză Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani - Suceava - Siret; elaborarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru drumurile expres: Craiova - Târgu Jiu, Ovidiu - Tulcea, Brăila - Tulcea, Brăila - Buzău, Focşani - Brăila, Găeşti - Ploieşti, Piteşti - Mioveni, Bacău - Piatra Neamţ; elaborarea/completarea studiilor de fezabilitate pentru Drum Expres/Autostrada (Drum Expres Conexiune Satu Mare (VO Satu Mare) - Oar (Graniţa Româno - Ungară - Drum Expres M49 Ungaria), Satu Mare - Baia Mare şi Autostrada Nordului/Drum de Mare Viteză Baia Mare - Suceava (Lot 1, Baia Mare - Bistriţa; Lot 2 Bistriţa - Vatra Dornei; Lot 3 Vatra Dornei - Suceava), Tişiţa - Albiţa; completarea studiului de fezabilitate pentru drum expres Arad - Oradea.

Obiectivul "Autostrada A7, sectoarele Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani " va fi bugetat pe parcursul anului 2021, după obţinerea aprobărilor legale necesare, aflate în prezent în etapa de pregătire/atribuire în vederea elaborării documentaţiilor tehnico-economice sau proiectării şi execuţiei, se menţionează în document.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.