Bugetul SRI a fost aprobat: Cât primește Serviciul pentru 2017

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-02-2017

Actualizat: 03-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

SRI s-a ales cu un buget mai mic în 2017 față de 2017. Scăderea e de doar 9,4%, însă SRI ceruse un buget de 2,3 de miliarde de lei. A primit 1,706 miliarde lei, făță de aproape 1,9 miliarde lei cât avusese SRI în 2016. Din cei 9 membri ai Comisiei de Control al SRI, doar 6 au fost prezenți la lucrările în care s-a avizat bugetul.

Adrian Țuțuianu, șeful Comisiei, a anunțat că e posibil ca la rectificările bugetare din acest an, SRI să mai primescă fonduri. Totodată, Țuțuianu a avertizat că va monitoriza modul în care SRI va consuma bugetul în acest exercițiu bugetar.

Proiectul legii bugetului de stat pentru acest an pentru Serviciul Român de Informaţii a fost aprobat, vineri, în unanimitate, în forma adoptată de Guvern, de Comisia parlamentară de control al SRI, a anunţat preşedintele comisiei, Adrian Ţuţuianu.

"Proiectul legii bugetului de stat pentru SRI a fost votat în unanimitate, fără amendamente, urmând ca pe parcursul exerciţiului bugetar comisia să controleze utilizarea banului public de către Serviciu", a precizat Ţuţuianu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri