Bulgaria a extins situaţia de urgenţă epidemică COVID-19 din 15 iunie până la 30 iunie 2020 şi ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, a emis patru noi ordine în legătură cu aceasta, a anunţat ministerul vineri seara într-un comunicat de presă, informează BTA preluat de agerpres.
Unul dintre ordine scurtează perioada de izolare obligatorie la domiciliu pentru persoanele diagnosticate cu COVID-19 după externarea lor din spital de la 28 de zile la 14 zile. Izolarea de 28 de zile recomandată înainte de intrarea în vigoare a acestui ordin va fi revocată prin ordinul directorului inspectoratului sanitar regional competent după efecuarea izolării obligatorii de 14 zile şi după un rezultat negativ al testului PCR al pacientului.
Conform unui alt ordin emis de ministrul sănătăţii, toate persoanele care sosesc în Bulgaria din Suedia, Marea Britanie, Belgia, Portugalia şi Olanda, precum şi din toate ţările terţe, cu excepţia Serbiei, Bosniei şi Herţegovinei şi Muntenegrului, vor fi plasate în carantină timp de 14 zile acasă sau în alt loc de cazare. Excepţiile de la condiţia carantinei sunt detaliate în ordin. Prin acelaşi ordin, directorii inspectoratelor regionale de sănătate sunt instruiţi să revoce carantina recomandată pentru cei sosiţi din Spania, Malta şi Italia între 2 şi 14 iunie 2020.
Toţi pasagerii şi personalul din transportul public, clienţii şi personalul din farmacii şi vizitatorii şi personalul de la unităţile de tratament medical vor avea obligaţia de a purta o mască de protecţie de unică folosinţă sau reutilizabilă sau să-şi acopere nasul şi gura cu o batistă sau eşarfă. Se recomandă purtarea măştilor în toate celelalte locuri publice.
În aceeaşi perioadă va fi interzisă vizitarea discotecilor, piano barurilor, cluburilor de noapte şi a altor astfel de localuri. Organizarea de evenimente de grup în interior la care participă peste 10 persoane, inclusiv nunţi, baluri, botezuri şi alte astfel de manifestări, va fi interzisă în aceeaşi perioadă. În acelaşi ordin al ministrului, evenimente sportive în aer liber şi interior pot avea loc doar cu ocuparea în proporţie de 50% a capacităţii tribunelor şi scaunele sunt rearanjate pentru a lăsa un loc gol pe fiecare parte a unui spectator sau pentru a menţine spectatorii la 1,5 m de unul de unul. Aceeaşi cerinţă de ocupare a locurilor de 50% este valabilă pentru congrese, conferinţe, seminarii şi expoziţii, spectacole teatrale, concerte şi alte evenimente live, cursuri de dans, de creaţie şi muzică şi săli de studiu gestionate de persoane juridice şi fizice.
Bulgaria a extins situaţia de urgenţă epidemică şi a emis noi reguli pentru perioada 15-30 iunie
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Marco Rubio dezvăluie ce urmărește Donald Trump în privința războiului din Ucraina, după întâlnirea cu Zelenski
9

162
Mega-proiect feroviar în Europa: trei țări sapă sub munți pentru a construi cel mai lung tunel subteran realizat vreodată
162

90
În trecut, struțul putea să zboare: cum și de ce și-a pierdut această abilitate
90

526
SUA face ravagii În Siria: au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic
526

470
'Nu voi uita niciodată cum m-am simțit': experiență paranormala trăită de o jurnalistă într-un sat părăsit
470

391
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
391

1.289
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.289

58
Fiul şahului înlăturat, Reza Pahlavi, se declarată gata să asigure tranziţia în Iran
58

23
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
23

963
Un președinte avertizează: „Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei”
963

4.811
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
4.811

5.443
VIDEO Cel mai mare masacru din 2026 a avut deja loc: 6.000 de oameni, omorâți în trei zile într-o țară în timpul unui asalt
5.443

3.734
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
3.734

















Comentează