Bulgaria a ridicat miercuri, după doar câteva ore, restricţiile care vizau interzicerea temporară a tranzitării teritoriului său de către camioanele din peste 65 de ţări care se îndreptau spre Turcia, după ce Ankara a impus restricţii severe şoferilor de camioane, pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Novinite şi Reuters potrivit Agerpres.
În ultimele zile, Turcia a încetinit procesarea documentelor şoferilor de camioane, ceea ce a dus la formarea unei cozi de 45 de kilometri la principalul punct de trecere a frontierei bulgaro-turce Kapitan Andreevo.
Prin Bulgaria trec principalele rute de transport din Europa către Asia, iar mulţi conducători auto, care trebuie să aştepte peste 72 de ore pentru a traversa frontiera în Turcia, nu au măşti de protecţie sau dezinfectanţi, a informat presa locală bulgară.
"Interdicţia a fost ridicată deoarece în acest moment miniştrii de interne din Bulgaria şi Turcia discută să vadă dacă poată fi îmbunătăţit traficul şi dacă vehiculele pot circula mai rapid", a afirmat şeful Poliţiei de frontieră din Bulgaria, Svetlan Kichikov.
Autorităţile de la Ankara au interzis intrarea camioanelor din multe ţări europene afectate semnificativ de epidemie, precizând că pot intra în Turcia numai după ce petrec 14 zile în carantină. Noile măsuri au încetinit semnificativ intrarea în Turcia şi peste 1.200 de camioane aşteaptă să treacă, a precizat Kichikov.
Autorităţile de la Sofia au instalat toalete ecologice la locurile de parcare de-a lungul şirului de camioane, iar voluntarii Crucii Roşii din Bulgaria distribuie alimente şi apă şoferilor blocaţi la graniţă.
Bulgaria a ridicat temporar interdicţia de circulaţie pentru camioanele care se îndreaptă spre Turcia
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
9

6.308
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.308

122
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
122

5.009
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.009

92
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
92

3.237
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.237

59
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
59

101
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
101

9.479
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.479

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

102
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
102

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.154
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.154
















Comentează