Bulgaria anunță CONDIȚIILE pentru turiștii români și anunță că deschide sezonul estival pe 1 mai

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-03-2021

Actualizat: 16-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Sezonul turistic de vară al Bulgariei urmează să se deschidă pe 1 mai, conform planurilor guvernamentale, care au ca scop primirea turiştilor în staţiunile de la Marea Neagră dacă sunt fie vaccinaţi împotriva COVID-19, fie s-au recuperat, fie prezintă un test PCR negativ, informează DPA.

Măştile faciale vor fi, de asemenea, obligatorii în această vară pentru oricine stă în zone comune închise şi trebuie menţinută distanţarea socială, a declarat luni Ministerul Turismului din Sofia, scrie agerpres.ro.

Citește și: Când interesul de partid este mai presus de bunăstarea românilor: Coaliția de guvernare a hotărât să mai facă două posturi de șefi la TVR și Radioul Public

Pe plajă, o umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane sau de membrii unei singure familii. De asemenea, se vor aplica numeroase alte reglementări de igienă.

Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul călătorilor din străinătate, care sunt esenţiali pentru industrie, au scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa enormele pierderi.

Citește și: Răspuns pentru Clotilde Armand! Institutul prezidat de Emil Constantinescu și-a făcut public raportul de activitate

Înainte de pandemie, turismul a generat 12% din produsul intern brut al celei mai sărace ţări din UE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri