Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria, divizată între Bruxelles şi Moscova înaintea alegerilor europene

bulgaria
La Sofia se stie ca un nou Razboi Rece provocat de criza din Ucraina ar lovi în plin o economie deja foarte fragila, indiferent ca ar fi vorba despre întreruperea furnizarii de gaze naturale rusesti ori sanctiuni europene. În criza dintre Europa si Rusia, "Bulgaria are pozitia nevestei obligate sa fie de acord cu sotul (Bruxelles-ul), dar care stie ca va suferi pierderi importante", rezuma politologul Andrei Raicev pentru AFP. Consecinta, potrivit unui articol publicat recent de revista Spiegel, care citeaza surse din serviciile germane de informatii, este ca Berlinul si altii se tem tot mai mult ca vor vedea Moscova exploatându-si influenta în Bulgaria "pentru a diviza blocul" european. Între 40 si 53% dintre bulgari se opun impunerii de sanctiuni Rusiei, releva trei sondaje realizate de catre Gallup, Mediana si Centrul de Analize si Marketing. Legaturile dintre Bulgaria si Rusia sunt profunde si vechi, impregnate de istorie, limba apropiata si cultura împartasita. Sarbatoarea nationala este data eliberarii de sub dominatia otomana, de catre Rusia, în 1878. Aliatul cel mai fidel al URSS în perioada comunista, Bulgaria a perpetuat aceasta relatie strânsa prin actualul Guvern, sustinut de catre socialisti - fostii comunisti. Tara depinde aproape integral de Rusia în aprovizionaea cu energie. Gazele rusesti sosesc prin Ucraina, livrarile de petrol sunt majoritar rusesti, singura rafinarie este ruseasca, iar unica centrala nucleara bulgareasca utilizeaza reactoare si combustibil rusesti. În schimb, proiectele de diversificare nu avanseaza. Rusia este foarte prezenta si în alte sectoare ale economiei bulgare, ca turismul sau sectorul imobiliar. Bruxelles-ul nu este lipsit nici el de pârghii financiare. Fondurile europene reprezinta 65% din investitii, iar schmburile în cadrul UE se ridica la 62% din comertul bulgar. Conformându-se politicii comune a UE, Sofia nu ezita sa ridice tonul împotriva Bruxelles-ului pe tema proiectului ruso-italian al gazoductului South Stream, care urmeaza sa transporte gaze naturale rusesti pe sub Marea Neagra catre Europa, ocolind Ucraina. Parlamentul European (PE) reclama în aprilie abandonarea proiectului, ca raspuns la politica ruseasca fata de Kiev. - Moscova, în campania pentru europene "South Stream este un proiect strategic prioritar", a carui construire este necesar sa înceapa "înca din aceasta vara", a replicat ministrul Economiei si Energiei Dragomir Stoinev. Acesta este, de altfel, si planul gigantului rusesc Gazprom. Însa sustinerea South Stream, la ora actuala, este "o actiune antiucraineana", declara pentru AFP Ognian Mincev, directorul Institutului de Estudii Internationale de la Sofia. Bulgarii îsi amintesc mai degraba cu neliniste despre întreruperea livrarilor de gaze naturale rusesti catre Europa, în ianuarie 2009. Atunci a fost necesara reducerea încalzirii si suspendarea celei mai mari parti a activitatii economice. Subiectul apare rar în campania pentru alegerile europarlamentare în Bulgaria. Socialistii promit sa serveasca pe post de "pod în relatiile dintre Rusia si UE". Conservatorii insista în favoarea unei politici europene comune în domeniul energiei. Însa ambele tabere sutin South Stream. Socialistul Serghei Stanisev, liderul grupului parlamentar al socialistilor la Strasbourg, a asistat la 9 mai la o comemorare organizata de catre antifascisti nostalgici care agitau steaguri sovietice si portretul lui Stalin. Liderul ultranationalist Volen Siderov a mers pâna la a-si lansa campania de la Moscova, iar sustinatorii sai au ars, pe 9 mai, steagul UE în fata Monumentului Armatei Rosii, la Sofia.   mediafax.ro  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.