Bulgaru și Todoni au fost eliminate din turneul WTA 250 de la Iași

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-07-2024

Actualizat: 23-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: twitter

Ediția inaugurală a turneului de tenis WTA 250 de la Iași le mi are prezente pe tabloul principal din partea României doar pe Gabriela Ruse și pe Jaqueline Cristian, care se întâlnesc marți în turul doi. Anca Alexia Todoni și Miriam Bulgaru au fost eliminate tot marți din competiție, potrivit mediafax.

Miriam Bulgaru, care a furnizat surpriza primului tur, când a eliminat pe favorita numărul 2, Tatjana Maria, a fost învinsă în turul secund de franceza Selena Janicijevic, o sportivă venită din calificări.

Partida s-a încheiat într-o oră și 51 de minute, cu scorul de 6-2, 7-6 (6).

Anca Alexia Todoni a fost și ea eliminată, după ce a fost învinsă marți de Olga Danilovic, cu 6-1, 6-1, după doar 68 de minute.

Cele două sportive din România pleacă de la turneul Iași Open cu câte un premiu în bani de 3.512 euro și 30 de puncte WTA.

Miriam Bulgaru va urca 9 locuri în clasamentul general, de pe 204 pe 194, iar Anca Alexia Todoni va avansa 4 locuri, de pe 119 pe 115.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri