DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bursa A EXPLODAT: Maxim ISTORIC stabilit la tranzacționare

bursa

Indicele principal al pieței de capital românești a depășit, joi, valoarea din ziua precedentă când a fost consemnat cel mai mare nivel de după criză, închizând la 8.045 puncte, în creștere cu 0,12% față de miercuri.

Astfel, de la începutul anului, BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată, a crescut cu 13,5%. Joi dimineață, în jurul orei 10:00, maximul atins a fost de 8.080 puncte, ceea ce reprezintă o creștere de 14% de la începutul anului.

Citește și: Kim Kardashian de Rusia a fost umilită de hackeri: Ce au publicat aceștia / FOTO + VIDEO

Conform informațiilor transmise de BVB la solicitarea AGERPRES, cea mai mare valoare atinsă de indicele BET în 2008 a fost de 9.735,67 puncte, pe data de 4 ianuarie 2008. Cea mai mare valoare înregistrată vreodată de indicele BET a fost în anul 2007, când a ajuns la 10.813,59 de puncte, pe data de 24 iulie 2007.

În ceea ce privește BET-TR, care reflectă evoluția celor mai lichide 10 acțiuni listate la BVB, cuprinse în indicele BET, precum și dividendele distribuite acționarilor de aceste companii, acesta a atins un nou maxim istoric, crescând față de ședința precedentă cu 0,12% la 9.937 puncte.

Citește și: Tudor Gheorghe, alături de doi foști miniștri: Nu am făcut compromisuri pentru nunți

Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi, toți indicii fiind în urcare, valoarea tranzacțiilor derulate situându-se la 46,6 milioane de lei (9,65 milioane de euro). Cele mai semnificative tranzacții pe Piața Reglementată au fost realizate cu titlurile OMV Petrom (11,7 milioane de lei), Banca Transilvania (9,11 milioane lei) și Transgaz (4,19 milioane lei).

Cel mai mult s-au depreciat acțiunile TMK-Artrom cu—11,81%, fiind urmată de Prefab cu—10,04% și de Electroputere cu—5,73%, pe Piața Reglementată. La polul opus, cele mai mari creșteri au fost la acțiunile Grupului Industrial Electrocontact (5,75%), urmată de Transilvania Construcții (3,83%) și de Teraplast (2,63%).

Citește și: Beyonce a fost vedeta la NBA All-Star Game: Ce a făcut artista

Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a urcat cu 0,09%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,61%.

BET-NG, care reunește 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, a înregistrat o apreciere de 0,18%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,18%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a crescut cu 0,14%.

Citelște și: Escrocherie pe Facebook: Cum ți se fură totul

Pe piața AeRO, cele mai mari deprecieri ale acțiunilor au fost înregistrate la Icsim București de—13%, la Unirea Shopping Center de—12,16% și la Agrana România de—9,09%. Creșteri semnificative au avut Comnord București (8,3%), Tușnad (4,48%) și Napochim Imobiliare (4,29%).

Indicele principal al pieței de capital românești are șanse ca anul acesta să depășească nivelul din ianuarie 2008, dar trebuie totuși să fim cu picioarele pe pământ și să nu cădem într-o extremă sau alta, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București (BVB).

Citește și: Drake face scandal cu premiile Grammy: Ce acuzații le aduce organizatorilor / VIDEO

"Așa cum a început anul, sunt șanse. Pe de altă parte, cred că nu trebuie să fim euforici. Asta este foarte important. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, adică să nu trecem de la o extremă la alta", a spus Anghel.

El a precizat, totodată, că indicele principal al pieței de capital românești (BET) a depășit așteptările celor mai optimiști analiști, care vedeau un astfel de nivel abia spre finalul anului.

Citește și: Se destramă România TV?

"Deja acest indice a depășit așteptările celor mai optimiști analiști care vedeau, undeva, spre finele anului că ar atinge acest nivel. Sunt șanse, dacă economia va crește în continuare, rezultatele financiare se vor menține la fel de bune ca și cele de anul trecut, nivelul dividendelor va fi consistent, ca tot mai mulți români să descopere această alternativă investițională și să descopere principiul de a nu pune toate ouăle în același coș. Adică a nu avea exclusiv depozite bancare cu mențiunea că, evident, trebuie să fim atenți la deosebirea dintre un depozit și o investiție, cu riscurile aferente. Având în vedere cum arată condițiile bugetare mă aștept ca pe viitor necesitatea bugetului de a obține dividende de la companiile mari de stat să fie în continuare foarte consistentă. Adică, mă aștept ca procentul din profit pe care statul îl va solicita drept dividend de la companiile de stat să rămână la nivel foarte ridicat nu doar anul acesta, ci în următorii ani, ceea ce înseamnă un plus și un spor consistent și ar trebui să conducă la creșterea valorii companiilor pe un termen mai lung", a adăugat oficialul BVB.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.