Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu tranzacţii de 1,405 milioane de lei (284.685 de euro), efectuate în prima jumătate de oră după începerea operaţiunilor, informează Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,32%, iar indicele BET-Plus, ce arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,30%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,26%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,27%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o creştere 0,04%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a majorat cu 0,40%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe minus cu 0,13%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Rompetrol Well Services (+3,32%), Biofarm (+2,81%) şi Electrica (+1,80%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile SSIF BRK Financial Group (-2,44%), Transilvania Investments Alliance (-1,79%) şi Transgaz (-0,40%).
Comentează