Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de miercuri în creştere pe toţi indicii, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, înregistra o apreciere de 0,48%, până la valoarea de 9.091,33 puncte, după primele 30 de minute de la debutul tranzacţiilor, potrivit Agerpres.
Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,47%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,32%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, se aprecia cu 0,47%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,44% în deschiderea şedinţei de miercuri, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în urcare cu 0,27%.
Valoarea totală a schimburilor realizate după 30 de minute de la deschiderea bursei se ridica la 4.151.620 lei (877.516 euro).
Cele mai bune evoluţii erau înregistrate de acţiunile SIF Moldova, în creştere cu 1,07%, MedLife (+0,94%) şi Romgaz (+0,92%).
În scădere erau acţiunile Fondului Deschis de Investiţii ETF Tradeville (-0,74%) şi ElectroArgeş (-0,41%).
Comentează