Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde şedinţa de tranzacţionare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 3,658 milioane de lei (736.088 de euro), după primele 35 de minute de la debutul tranzacţiilor, informează Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,17%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,19%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,20%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,23%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era singurul în scădere cu 0,19%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,17%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Impact Developer & Contractor (+2,13%), Alro (+1,64%) şi Electromagnetica (1,61%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Bermas (-3,60%), Romcab (-2,35%) şi Turbomecanica (-1,77%).
Comentează