Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de la Bucureşti a închis cu deprecieri de peste 1% pe majoritatea indicilor şedinţa de joi

bvb

Bursa de la Bucureşti a închis cu deprecieri de peste 1% pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 34,39 milioane de lei (7,05 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, a înregistrat un declin de 1,15%, până la 8.777,72 puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o depreciere similară, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 1,23%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o scădere de 1,39%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,40%.

De asemenea, indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 2%.

Cele mai lichide titluri pe Piaţa Reglementată au fost acţiunile Banca Transilvania, care au generat tranzacţii în valoare de 6,26 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica, cu 3,11 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz, cu 2,68 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism Felix, în creştere cu 6,12%, cele ale Electroputere (+5,26%) şi Aerostar (+2,42%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Mecanică Fină (-6,62%), Alumil Rom Industry (-4,7%) şi Compa (-4,59%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.