Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 27-05-2025 21:26

Actualizat: 28-05-2025 00:26

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 101,51 milioane de lei (20,05 milioane de euro), de la 81,73 milioane de lei (16,14 milioane de euro) în şedinţa precedentă.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,54%, până la valoarea de 17.832,85 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în creştere cu 0,52%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,43%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 1,02% din valoare.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,06%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,83%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în creştere cu 1,36%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Hidroelectrica, cu tranzacţii de 28,48 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 19,64 milioane de lei, şi ale MedLife, cu 11,66 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur (+11,93%), Mecanică Fină (+11,33%) şi Rompetrol Well Services (+5,21%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Sinteza (-14,91%), Mecanica Ceahlău (-11,40%) şi Grupul Industrial Electrocontact (-10,28%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri