Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi

patriabank.ro
Bursa de Valori Bucureşti bvb

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 132,5 milioane de lei (5,26 milioane de euro).

Indicele principal BET a consemnat o depreciere de 0,23%, până la 15.657,02 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere de 0,22%, potrivit Agerpres.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,13%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa în creştere cu 0,65%.

Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,10%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în coborâre cu 0,5%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o apreciere de 0,46%.

Acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a Bursei de la Bucureşti, valoarea schimburilor înregistrate cu aceste titluri fiind de 18,95 milioane de lei. În topul celor mai tranzacţionate acţiuni s-au mai aflat Hidroelectrica, cu un rulaj de 18,45 milioane de lei, şi BRD, cu 3,74 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile COMCM Constanţa (+14,38%), Romcab (+12,56%) şi Condmag (+11,11%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Casa de Bucovina-Club de Munte (-5,85%), Electroargeş (-3,39%) şi Rompetrol Well Services (-2,7%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.