Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 28-12-2023

Actualizat: 28-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: patriabank.ro

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 37,237 milioane de lei (7,484 milioane de euro), conform Agerpres.

Indicele principal BET a consemnat o scădere de 0,19%, până la 15.285,85 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, s-a depreciat cu 0,17%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în coborâre cu 0,16%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat un avans de 0,87%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a majorat cu 0,04%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,32%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,83%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu 8,056 milioane de lei, cele ale Hidroelectrica, cu 5,522 milioane de lei, şi ale Băncii Transilvania, cu 3,412 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Compa (+9,38%), UAMT (+8,41%) şi Socep (+4,81%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Grupului Industrial Electrocontact (-10%), Prebet (-9,09%) şi Electroargeş (-6,35%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri