Bursa de la Bucureşti a închis pe plus şedinţa de tranzacţionare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 73,31 milioane de lei (14,75 milioane de euro), informează Agerpres.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom - un rulaj de 9,06 milioane de lei, Electrica - 8,73 milioane de lei, şi Banca Transilvania - 6,76 milioane de lei.
Indicele principal BET a urcat cu 0,61%, până la 15.284,66 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,66%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,50%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,51%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,37%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a crescut cu 0,76%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,18%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact (+13,89%), Socep (+7,92%) şi Electrica (+4,6%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-14,56%), Ves SA (-11,81%) şi Artego (-4,65%).
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 73,31 milioane de lei (14,75 milioane de euro).

Comentează