Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de tranzacţionare de joi

bvb

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe "verde" şedinţa de tranzacţionare de joi, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 40,42 milioane de lei (8,20 milioane de euro), anunță Agerpres.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,33%, faţă de ziua precedentă, până la valoarea de 11.129,98 de puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 0,32%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,27%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa pe un plus de 0,29%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat tot cu 0,29%.

De asemenea, indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,16%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Romgaz, care au generat schimburi în valoare de 10,09 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea - cu 9,41 milioane de lei şi OMV Petrom - 4,77 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact, în creştere cu 11,29%, Condmag (+5,26%) şi Romcarbon (+5,24%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Turism Felix (-4,29%), COMPA (-2,79%) şi Patria Bank (-2,34%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.