Bursa de Valori Bucureşti a deschis şedinţa de joi pe roşu

Autor: George Traicu

Publicat: 12-11-2020

Actualizat: 12-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început şedinţa de joi pe roşu, iar valoarea tranzacţiilor se situa la 3,53 milioane de lei (724.327 euro), la 40 de minute de la deschidere, notează Agerpres.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o depreciere de 0,22%, în timp ce indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, consemna o scădere de 0,24%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în coborâre cu 0,20%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat uşor cu 0,06%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, pierduse 0,18%.

Totodată, indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,03%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Prefab (+14,41%), Prebet (+3,96%) şi Romcarbon (+3,02%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Biofarm (-3,41%), Antibiotice (-1,96%) şi SIF4 Muntenia (-1,43%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri