Bursa de Valori Bucureşti a închis în creștere şedinţa de joi

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 13-11-2025 19:33

Article thumbnail

Sursă foto: economica.net

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu un rulaj total de 107,27 milioane de lei (21,1 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat 92,55 milioane de lei (18,2 milioane de euro), conform agerpres.ro.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,50%, până la 23.402,29 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis pe plus cu 0,47%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,31%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,1%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o majorare a valorii cu 0,44%, timp în care indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,06%.

Totodată, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a câştigat 0,18%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, tranzacţiile însumând 23,86 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom - de 4,07 milioane de lei, şi de cele ale Electrica - 1,09 milioane de lei.

În acelaşi timp, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+6,87%), Roca Industry Holdingrock1 (+6,31%) şi Artego (+5,77%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura (-14,57%), UAMT (-13,95%) şi Comelf (-6,52%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri