DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi

BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu o valoare a tranzacţiilor de 39,16 milioane de lei (7,96 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,62%, până la 12.152,46 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un declin de 0,50%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,52%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,06%, potrivit Agerpres.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,16%, dar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o depreciere de 0,48%.

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,17%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu 8,57 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 7,77 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom - 6,9 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag (+8,33%), Aerostar (+7,43%) şi Chimcomplex (+6,31%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcarbon (-14,93%), Grupul Industrial Electrocontact (-12,50%) şi Uztel (-11,31%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.