Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 26,3 milioane de lei (5,4 milioane euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,51%, până la 12.123,71 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un declin de 0,48%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,49%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,46%, potrivit Agerpres.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,51%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,41%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a pierdut 0,04% din valoare.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 6,3 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 5,3 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 3,8 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Zentiva (+4%), Turism Felix (+3,01%) şi IAR Braşov (+1,38%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcab (-5,5%), Aquila Part Prod (-4,28%) şi Compa (-3,53%).