Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 57 milioane de lei (11,537 milioane euro), de la 44,97 milioane de lei (9,09 milioane euro) în ziua precedentă.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,96%, până la 11.185,17 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,93%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un declin cu 0,67%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 1,01%, potrivit Agerpres.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în coborâre cu 0,65%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,79%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o scădere de 1,35%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 9,9 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 3,7 milioane de lei, şi cele ale Fondului Proprietatea, cu 2,9 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Muntenia (+7,00%), Turism Felix (+4,41%) şi Rompetrol Well Services (+2,12%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-13,79%), Rompetrol Rafinare (-7,89%) şi Vrancart (-5,59%).
Comentează