Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de miercuri

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 27-04-2022

Actualizat: 27-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis mixt şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la numai 28,95 milioane de lei (5,85 milioane de euro), aproape la jumătate faţă de valoarea din ziua precedentă.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,33%, până la 12.721,42 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,27%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,27%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,27%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,22%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis cu o apreciere de 0,76%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un declin de 0,41%, potrivit Agerpres.ro.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondul Proprietatea, cu 4,87 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 2,02 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 1,53 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Uztel (+11,89%), Condmag (+7,69%) şi Dafora (+7,35%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Comelf (-14,12%), UAMT (-11,76%) şi Turism Felix (-6,67%).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri