Bursa de Valori Bucureşti a închis vineri în scădere, iar indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,07%, până la 9.245,30 puncte potrivit Agerpres
Valoarea totală a tranzacţiilor a urcat la 19 milioane de lei (4,01 milioane de euro), de 18,04 milioane de lei (3,81 milioane de euro) în şedinţa anterioară.
BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a pierdut 0,03% din valoare, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus, cu 0,22%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,13%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,12%. În schimb, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o depreciere de 0,04%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 5,58 de milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea (3,16 milioane lei lei) şi OMV Petrom (853.371,06 lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Bermas, care s-au apreciat cu 7,76%, Prefab (+1,56%) şi Rompetrol Rafinare (+4,3%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Şantierul Naval Orşova (-2,86%), SIF 2 Moldova (-1,48%) şi Alro (-1,3%).
Bursa de Valori Bucureşti a închis vineri în scădere
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
9

1.223
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
1.223

47
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în 1880
47

27
BVB a deschis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de vineri
27

732
Paradox în buget: taxarea băncilor crește, dar statul pierde bani din veniturile BNR
732

24
INS: Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%, în trimestrul 4
24

25
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
25

1.784
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.784

80
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
80

1.708
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.708

23
INS: Producţia industrială a înregistrat o scădere de aproape 4% în prima lună a acestui an
23

2.072
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
2.072

3.947
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.947

















Comentează